vineri, 30 septembrie 2016
Povestea vorbei
Prostia omenească
Se pare că prostia omenească o întrece pe cea a oricărei vieţuitoare de pe pământ. De omul prost râd şi câinii. Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
În proverbele româneşti, prostul are o poziţie privilegiată numeric, dar nu e compătimit niciodată, de parcă el ar fi vinovat că e prost. Aşa că, mai bine bătut de un mintos, decât lăudat de un prost. Nu-i nevoie că-i nalt, bine că-i prost. Cu omul prost nu o mai scoţi la capăt. Prost se naşte, prost creşte, prost moare. E prost ca propca. Prostul încearcă gârla în glumă şi se îneacă dinadins. Proştii ne se seamănă, dar răsar singuri. Mai bine cu un înţelept să cari pietre la casă, decât cu un prost să stai la masă, şi mai bine înţelept între cei morţi, decât prost între cei vii. Ce face un prost nu pot desface nici zece înţelepţi.
Prostia din născare leac nu are. Cu alifia nu se lecuieşte prostia. Prostul prost rămâne. Prost l-a mai botezat popa. Prostu-i prost şi în ziua de Paşti. Pe proastă mintea n-o doare; ea se plânge de picioare. Proasta se duce la moară şi se întoarce cu grăuntele în poală. Omul beat se trezeşte, dar prostul, niciodată. Proştii râd mult, şi nu râd de ce văd, ci de ce-şi aduc aminte. Prostul râde fără să ştie de ce, iar uneori râde singur de prostia lui. Prostul se cunoaşte după râs. Râde ca prostul la pomană. Pentr-un boţ de mămăligă, râde prostul de se strică. Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul. Fudulul are doi tovarăşi: prostia şi sărăcia. Surdul caută la buze, prostul la laudă. Prostul, când îl bagi în seamă, se-nalţă-n sus de o palmă. Prostul se bagă-n frunte, cumintele stă de-o parte. Prostul, când a ajuns împărat, întâi pe tată-său l-a spânzurat. În fine, dracul zace-n inima prostului.
Adrian Bucurescu
joi, 29 septembrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Ты такая ж простая, как все..." / "Tu la fel de simplă eşti, ca toate..."
Tu la fel de simplă eşti, ca toate,
Ca alte sute de mii în Rusia.
Ştii numai zorile, iar toamna,
Îi ştii toamnei frigul şi pustia.
Inima ţi-am dat-o într-o doară,
Cu gânduri aprinse, de prostovan.
Icoana ta, cu asprul tău chip
Atârna în paraclise prin Riazan.
Spre sfintele icoane scuipam,
Preţuiam chemări sfărâmicioase,
Şi deodată s-au topit cuvintele
Cântecelor celor mai duioase.
Eu nu vreau să zbor spre zenit.
Trupului îi e prea grea înălţarea.
Oare de ce răsună numele tău
De parcă-n August ar veni răcoarea?
Nu sunt milog, nici jalnic, nici mic,
Şi pricep prea bine o bucurie:
De copil îmi plăcea să mă-nţeleg
Cu zăvozi, cu iepe din câmpie.
De aceea nici nu m-am păstrat
Pentru tine, pentru vreo altă iubită.
Tristei fericiri îi e zălog
Inima poetului deosebită.
De aceea mă şi întristez toamna,
Ca în frunze şi în ochi piezişi pustia.
Tu la fel de simplă eşti, ca toate,
Ca alte sute de mii în Rusia.
1923
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
miercuri, 28 septembrie 2016
Vitejii Daciei
Cei care sfidau şi moartea
În legătură cu obiceiurile de naştere şi moarte, Herodot scrie: "La Trausi găsim aceleaşi datini ca şi la restul Tracilor, în afara celor legate de naştere şi moarte. Rudele stau în jurul nou-născutului şi plâng nenorocirile pe care va trebui să le îndure acesta, odată ce a venit pe lume. Sunt pomenite atunci toate suferinţele omeneşti. Când moare cineva, Trausii îl îngroapă glumind şi bucurându-se. Cu acest prilej, ei amintesc nenorocirile de care scapă omul şi arată cât este de fericit în toate privinţele". Despre Traci, Pomponius Mela dă aceleaşi informaţii: "deplângerea naşterilor (...) şi, dimpotrivă, prilej de sărbătoate şi cinste ca de lucruri sfinte, prin cânt şi joc la înmormântări".
Geţii îşi imaginau Moartea ca pe o zână frumoasă, aşa cum se vede dintr-o descoperire de la Ostrov, judeţul Constanţa. Toate acestea se explică prin credinţa în nemurire a strămoşilor noştri, pe care le-o insuflase Zalmoxis. Credinţa era încă vie, ca şi obiceiurile, acum mai bine de două veacuri, de vreme ce sunt pomenite într-o carte intitulată "Sinopsis adecă adunare de mai multe învăţături, tipărit cu osteneala şi toată cheltuiala a preasfinţitului mitropolit al Moldaviei kir Iacov întru a sa tipografie în Iaş în anii de la naşterea lui Hristos 1757". Iată un fragemnt semnificativ din această lucrare: "Asemenea rătăcire vedem şi acum la unii creştini, că precum aceia se strângea la mort de să bătea şi chiuia şi toată altă fărădelegea făcea, aşa şi acum creştinii fac pe la morţii lor, strângându-se clacă de nebuni, de-şi bat spatele cu lopeţi şi chiuiesc şi joacă şi multe alte ghiduşii, care nici a se mai scrie sau a se pomeni nu se cuvine. Deci de toţi se poate cunoaşte că nu este lucru cuvios, adecă la vreme de plâns să se facă râsuri şi hohote, şi la vreme când toţi acei ce se vor fi strâns ca să se roage lui Dumnezeu şi să plângă, ei atuncea să joace şi să chiuiască, şi atuncea când ar trebui acel suflet a se uşura de păcate prin milostenie şi prin rugi, el atuncea mai vârtos să se însărcineze cu celelalte fapte necuvioase ce s-au zis".
Adrian Bucurescu
luni, 26 septembrie 2016
Dalbii de Pribegi
Sat de câmp, sat de melancolii,
mult mă dor ciulini şi colilii,
dar mă doare şi mai abitir
liniştea din vechiul cimitir.
Nu mai cântă morţii-n miez de noapte,
nu se-aud nici foşnituri, nici şoapte.
Nu cumva s-or fi mutat de tot,
trecând, seara, Ialomiţa înot?
Fără morţi pe lume e pustiu,
doar din moarte creşte tot ce-i viu.
De-ar seca deodată cimitirele,
nu s-ar pârgui nici amintirile.
Amintirile, din când în când, ne dor
şi de morţii noştri ne e dor...
Ci pe unde-or fi, de sânge goi,
le-o fi, poate, şi lor dor de noi.
Adrian Bucurescu
duminică, 25 septembrie 2016
Gloria Oștenilor
Tăblițele dacice de la Sinaia
POENIO LOEZ IST DAVO TI DOPONIO O NOES NITO ZONTO! GOPOON OS MOLTE DOILE DOEH TYRSI SATI. DOLORI ELENT. GIONA ON SOE TEPONO TORSO RAETIO ELIT. YLFO LOISE STO LITAR E DIO O LOR. OE ESOE GHETYO OM HEONOR CALYZO LY MOEORTI OI, HI TOEDEEINY TOLOI DO MATIN ODRINO SO SI ORDOANES SEMONT HYHO GHETO.
Vitejii lăudaţi să fie în ţară şi Zeii noştri acasă să-i aducă! Rănile multor feciori vor trece la întoarcerea acasă. Durerile vor fi alinate. Tinerii vor înălţa Zeilor, la întoarcere, mulţumiri multe. Ostaşii cei vrednici stau alături de domnul lor. Cei mai curaţi viteji cu onoare se duc spre moartea lor. Şi totdeauna feciorii de dimineaţă vor pleca să se înroleze cu mândrie în fruntea vitejilor.
Traducere: Adrian Bucurescu
joi, 22 septembrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Мне грустно на тебя смотреть..." Mi-e jale să mă uit la tine..."
Mi-e jale să mă uit la tine,
Ce chin, ce păcat şi ce dor!
Să ştii că-n Septembrie ne-a mai rămas
Numai arama sălciilor.
Căldura şi fiorul din trup
Străine buze ţi le-au risipit.
S-ar părea că plouă mărunt
Din sufletul meu, puţin amorţit.
Ei şi? Eu nu mă tem de el.
O altă bucurie aflai,
Deşi nu a mai rămas nimic,
Doar jilăveală şi galben putregai.
Însă pe mine nu mă păstrez
Pentru surâs, pentru un trai tihnit.
Aşa de puţine căi străbat,
Aşa de mult am greşit!
Hazlie viaţă, hazlie dezbinare.
Aşa a fost şi va fi şi-altădată.
De oasele roase ale mestecenilor,
Ca un cimitir grădina e-nţesată.
Iac-aşa vom înflori şi noi
Şi ne-om stinge ca oaspeţii grădinii acele...
Dacă nu sunt flori în miezul iernii,
Să nu ne întristăm pentru ele!
1923
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
miercuri, 21 septembrie 2016
Toamna
În mitologia românească, Toamna este o zână îmbrăcată cu un cojocel cu râuri şi cu nasturi de aur. Este foarte frumoasă, înaltă şi mlădioasă, cu părul de aur. Deşi zâmbeşte deseori, ochii îi rămân trişti şi pare mereu dusă pe gânduri. Cele mai multe fructe, aurii şi rumenite, îi stau în cale. Frunzele copacilor capătă nuanţe dintre cele mai felurite. Doar câteva mai rămân verzi. Puţine gâze o mai însoţesc şi, de multe ori, Toamna se acoperă cu văluri de ceaţă. Lunile ei sunt Răpciune sau Vinerel (Septembrie), Brumărel (Octombrie) şi Brumar (Noiembrie). Aceştia sunt străjerii ei, care o însoţesc pe rând, până când ea lasă locul surorii sale, Iarna.
Calendarul arhaici al Toamnei este foarte bogat şi conţine sărbători importante, când se fac şi se desfac vrăjile. Cele mai multe au loc la sfârşitul Toamnei calendaristice, la 30 Brumar, de Sfântul Andrei. Atunci ziua creşte cât bobul de mei, iar în acea noapte vorbesc toate animalele; însă, cine le ascultă moare. În folclor, lui Brumărel şi lui Brumar le sunt consacrate fiecăruia câte o baladă.
Adrian Bucurescu
luni, 19 septembrie 2016
Moment zgubilitic
Povestea unui om leneş
Leneşul mai mult aleargă,
Cum spune zicala veche,
Parcă-i fugărit cu-o vargă,
Parcă-i apucat de streche.
- Stai măi, leneşule, măi,
Stai că doar nu dau tătarii!
Dar el nu, şi dă-i şi dă-i,
Mai ceva ca telegarii.
- Fuga este ruşinoasă,
Şoptesc unii pe la colţ.
- Dar e tare sănătoasă,
Zic şi alţii mai cu moţ.
Insensibil la păreri,
Leneşu-aleargă de zor,
Şi iată, vere, că ieri
Apăru-n televizor.
Se mirară toţi cumetrii:
- Uite-l, bă, pe tăbâltoc!
Dar el, la suta de metri,
A ieşit pe primul loc.
Morala:
Ciritei de tei
Pe mirişte de mei.
Adrian Bucurescu
duminică, 18 septembrie 2016
Povestea vorbei
Capra şi iezii
Proverbele şi zicătorile româneşti nu răsfaţă capra, dar de cele mai multe ori prin capre se înţeleg oamenii cu metehnele lor. Aşa că, barbă lungă şi capra are, dar minte nicicum. Brânza de capră o strică şi pe cea de oaie. Se spune despre capră că e vaca săracului; pe de altă parte, capra nu se face vacă, nici nătărăul om de treabă. Capra râioasă, dar cu coada sus. Capra, oricât de bătrână, tot ar linge sare. Capra sare masa, iada sare casa. Capra încă n-a fătat şi iedul se joacă pe acoperiş. Ţăranul moare de necazurile sale, iar capra zice că hrana ei nu e bună. Dacă eşti prea mare, vântul te doboară, dacă eşti prea mic, capra te mănâncă. Mai e câte unul care tocmeşte lupul cioban şi capra grădinar. Nătăfleţ e şi cel care ţine capra şi-l împunge, iar altul stă şi o mulge. Capra care zbiară o mănâncă lupul. Nu se poate să ai şi varza întreagă şi capra sătulă. Capra roade unde o legi. Capra face iezi şi vulpea îi mănâncă. Dacă s-ar putea ara câmpul cu capre, nimeni n-ar cumpăra boi.
Pe vremuri, la şezători, Românii se distrau pe seama unora, punându-i să pronunţe cât mai repede vorbe ca acestea: capra crapă piatra-n patru, piatra crapă capra-n patru. Tot la şezători, puteau fi auzite şi snoave de felul celei cu omul care vine de la târg cu un lup, o capră şi o varză şi dă de un pod pe care se poate trece numai cu una dintre cele trei târguite. Isteţ, omul a trecut capra prima, rămânând lupul cu varza. Apoi a trecut înapoi şi a luat varza, a dus înapoi capra, apoi a adus lupul şi, la sfârşit, s-a dus iar după capră. Se spune că dorinţa de a muri şi capra vecinului ar fi specific românească. Chiar dacă nu o fi aşa, un Român a perfecţionat-o, spunând că mai bine moare vecinul, ca să-i ia capra! Acesta-i post-modernism, nu-i aşa?
Adrian Bucurescu
vineri, 16 septembrie 2016
Radu Sânger
În amintirea unui străbun de-al meu, haiduc
Nu-n hrisoave, ci-n legende mi-am aflat străbun de slavă,
care-mpărăţea câmpia, fără niciun bob zăbavă.
Era cruce de voinic şi-o fi avut ochi de înger,
de-l iubeau mândrele toate pe haiducul Radu Sânger.
Mi-l închipui noaptea-n codru cu hangerul plin de sânge,
pe când Luna sub bărbie o basma-nflorată-şi strânge,
iar pe nori, într-o trăsură trasă de năvalnici cai,
chiar Valahia grăbeşte cu o jalbă către Rai:
că-ndrăcitu-s-au turcimea, Fanarul şi Sfetagora
şi prea des strigoii, noaptea, la răspântii încing hora,
ci să-i ierte Milostiva, Neprihănita Mărie,
pe Românii ce ales-au să petreacă-n haiducie.
Radule, poate în ceruri ţi-o fi stepena de înger.
De la tine am mândria, Radule, Radule Sânger;
că-n mirază fermecată eu mă văd moştenitorul
care-nfruntă cu haiducii potera și imbrohorul.
Că şi eu tot din pruncie Răzvrătirii îi duc dorul.
Adrian Bucurescu
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Вечер черные брови насепил..." / "Seara negrele-i sprâncene a coborât...”
Seara negrele-i sprâncene a coborât.
Nişte cai stau în curte înhămaţi.
Nu ieri, oare, tinereţea mi-am băut?
Nu ieri, oare, te-am iubit cu nesaţ?
Să nu fornăi, troică întârziată,
Fără urme viaţa noastră goni.
Poate, mâine, într-un pat de spital
Pentru totdeauna mă voi odihni.
Poate, mâine, cu totul altfel
Voi pleca, pe veci tămăduit.
Ascultând cântul ploii şi mălinul,
Omul cât trăieşte-i fericit.
Voi uita puterile întunecate,
Ce m-au chinuit şi m-au nenorocit.
Doar pe tine nu te voi uita,
Chip alintător! Chip îndrăgit!
Chiar dacă o voi iubi pe alta,
Chiar şi ei, de dragoste lovit,
Îi voi povesti de tine, scumpo,
Cum cândva iubită te-am numit.
Îi voi spune cum ne-a trecut viaţa,
Parcă n-ar fi fost decât o boare...
Cap al meu, neînfricarea mea
Pentru ce mi-o asupreşti tu, oare?
1923
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
miercuri, 14 septembrie 2016
Domnul de Rouă, la Biertan
La prima vedere, inscripţia de pe celebrul donariu descoperit la Biertan, judeţul Sibiu, este numai în limba latină: EGO ZENOVIUS VOTUM POSUI. Traducerea: "Eu, Zenovius, am oferit (am depus) acest dar". Cercetând de ani de zile cultura strămoşilor noştri, am învăţat că inscripţiile lor au de obicei mai multe mesaje. Astfel, inscripţia de la Biertan nu doar că poate fi citită şi în dacă, dar această limbă este deja destul de apropiată de română. Iată o lectură dacică: E GOZE NO VIU S-VOT UM POSUI. Traducerea: "Fie ca niciun duşman din faţa mea să nu scape viu!"
Lexic:
E - "fie"; cf. rom. e;
GOZE - "duşman; rău; urât; boală; înţepătură; inflamare; umflare"; cf. rom. goz "gunoi"; gâză; guşă; Guzu (nume);
NO - "nu; niciun; nimeni"; cf. rom. nu; ne-;
VIU - "viu"; cf. rom. viu; vioi; latin. vivus "viu; în viaţă"; grec. vios "viaţă";
S-VOT - "din faţă; dinaintea; din (de) privire"; cf. rom. bot; bât "bunic; strămoş"; rus. vot "iată";
UM - "al meu; mie"; cf. rom. îmi;
POSUI - "a scăpa"; cf. rom. a păsui.
Cât priveşte slovele încercuite, ele aparţin vechiului nostru alfabet, aşa-zis "chirilic", şi pot fi citite astfel: I CHIRI "Celor Divini; Celor Minunaţi; Celor de Sus; Celor Superiori"; cf. rom. ei; îi; i-; hireş "arătos; celebru; chipeş; faimos; frumos; ilustru; mare; renumit; reputat; vestit"; chir "domn; cucon; jupân"; latin. carus ”scump; drag; iubit”; heros ”erou; semizeu”; herus ”stăpân; suveran”; alban. hir "farmec; graţie". Aceleaşi litere pot fi citite şi ca I RICHI "De la Rege"; cf. rom. rigă; rege; latin. rex, got. reiks ”rege”.
Aşadar, regele Zenovius a oferit donariul Zeilor!
Iată o altă lectură, tot dacică: EGO ZEN O VIUS VO TUMP O SUI E GOZE NOV I USVOT UM POSUI. Tălmăcirea: ”Eu, Domnul de Rouă (Apă), pe Tâmpa am ridicat un Templu (Lăcaș) Nou al Victoriei Neamului”; cf. latin. ego ”eu”; rom. zân ”divinitate; zeu”; zână; alban. zane ”zână”; zonje ”doamnă”; rom. baie; a (se) îmbăia; a bea; piuă ”adăpătoare; jgheab; vâltoate; instalație acționată de o apă curgătoare, în care se bat dimia, postavul etc.”; alban. vese ”rouă”; vesoj ”a cădea roua; a stropi”; rom. pe; Tâmpa; dâmb; a sui; a - art. adj.; o; casă; latin. cassis ”cască de metal”; casa ”colibă; bordei; baracă militară”; rom. nou; latin. novus ”nou”; rom. a izbuti; a izbândi; izbândă; îmi; alban. im ”meu”; latin. pusio ”băiețaș”; alban. fis ”neam; rudă; seminție; ascendență; trib”; ital. paese, franc. pays ”țară”.
Într-adevăr, pe muntele Tâmpa se mai văd și astăzi ruinele unei cetăți construite pe vechiul templu dacic. Numele medieval de Corona al Brașovului sugerează că acest oraș a fost o vreme curte domnească. Portretul Domnului de Rouă din grota de la Șinca Veche întărește această localizare. Acest mare conducător i-a izgonit pe Romani peste Dunăre, redându-i astfel Independența Daciei.
Și încă o citire: EGO ZEN O VIUS VO TUMP O SUI E GOZEN O VIUS VOTUM POSUI. Traducerea: ”Eu, Domnul de Rouă, din Mormânt mă voi ridica, spre a răzbuna (răsplăti) pe drept Suferințele Neamului”; cf. latin. ego; rom. zân; zână; alban. zane; zonje; rom. baie; a (se) îmbăia; a bea; piuă; alban. vese; vesoj; rom. pe; dâmb; latin. tumba ”groapă; mormânt”; rom. a (se) sui; KOSON; rom. a căzni; caznă; hasnă ”vistierie”; husăn, husân ”alică”; rom. o; a păsui; latin. pius ”legiuit; drept”; rom. a vătăma; patimă; a pătimi; vidmă; vădan(ă); latin. pusio; alban. fis; ital. paese, franc. pays ”țară”. Vino, doamne!
Adrian Bucurescu
Adrian Bucurescu
marți, 13 septembrie 2016
E noapte în Madagascar
Moment zgubilitic
E noapte în Madagascar
Şi-ntreaga junglă face nani.
Îşi pierd laponii gologanii
La popa-prostu şi ţintar.
Aşa-i când n-ai noroc! Şi iar
Îi bâzâie muştele ţeţe.
Văzduhu-i plin de frumuseţe
Şi toţi laponii joacă-n bar.
Aşteaptă vasul legănat
De unda blândelor maree.
Laponii n-au nicio idee
Dacă-n Covasna a plouat.
Bronzaţi, laponii cântă-n van.
Termitele mereu îi pişcă.
Unde-s bătăile cu frişcă?
Mais ou sont les neiges d'antan?
Şi unde schiuri să găseşti,
Când leii survolează zona?
Unde-i prinţesa Navalona,
Ce-a studiat la Bucureşti?
Adrian Bucurescu
luni, 12 septembrie 2016
Ospiciu în flăcări
Peste glumele bolnave
stropi de foc au picurat
şi-n oglinzile concave
a privi sunt condamnat.
Cine mai mărturiseşte
singur c-a înnebunit?
Din oglinzi iar mă priveşte
chipul meu schimonosit.
Mi-ar trebui şi-o tichie
şi vreo şapte zurgălăi...
Unde eşti, copilărie
ce mă ciufuleai prin văi?
Scânteiază perle-n troacă,
minus cu minus fac plus.
Pompierii cu foc joacă
sârba-n discotecă sus.
Deci, trăiască balamucul,
unde moartea nu o simţi!
Ce frumos mai cântă cucul
din rotiţele cu zimţi!
Adrian Bucurescu
duminică, 11 septembrie 2016
Povestea vorbei
Răbdări prăjite
Cum, de obicei, românul face haz de necaz, aşa face şi în privinţa foamei, prin imagini care mai de care mai fistichii. De pildă, despre cel ce rabdă de foame spune că se hrăneşte cu răbdări prăjite, iar masa lui are trei feluri de mâncare: foame, poftă şi sare. Flămândul ar mânca şi cu ochii. Foamea nu are oprelişti şi-l goneşte şi pe lup din pădure. Mai tare şi mai vrăjmaşă jiganie decât foamea nu este. De foame, până şi arhimandritul fură, iar flămândului şi o bucată de mămăligă rece i se pare plăcintă. Numai un ticălos îi dă flămândului o scobitoare. Vorbele nu potolesc foamea. De foame, mănânci şi pere pădureţe. Foamea e cel mai bun bucătar. E mare necaz când foamea nu-ţi dă răgaz. Celui flămând, pe trezie i se lipeşte burta de spinare, iar în somn i se pare că mănâncă. El nu se mai împiedică de bunele maniere, căci cu ruşinea sau cu bunătatea mori de foame. În dreptul unui sărac sau al casei sale se spune: aici şi-a rupt foamea gâtul. Foamea nu te lasă, chiar dacă n-ai ce să mănânci. Când burta e plină, priveşti pe toată lumea ca pe ochii din cap; când burta e goală, îi vezi pe toţi ca pe sarea în ochi. Orezul nu caută burta, ci burta caută orez. Nimeni nu a venit pe lume ca să moară de foame. Cât trece cioara peste gard, copilul flămânzeşte. Muma cea bună nu-i întreabă pe copii dacă le este foame. Aproape firesc, sătulul nu-i crede celui flămând. Ţiganul cântă de foame. Tot aşa, ţiganul mănâncă atunci când are, românul - când îi e foame. Goliciunea înconjură, dar foamea dă de-a dreptul. Lenea te lasă muritor de foame.
În mitofolclorul românesc, divinitatea foamei este celebrul Flămânzilă, care, oricât ar mânca, nu se satură niciodată. Cum se ştie, acesta a fost descris cu mare artă de Ion Creangă, în "Povestea lui Harap Alb".
Adrian Bucurescu
vineri, 9 septembrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Заметался пожар голубой,,," / "Albăstruiul foc se înteţeşte..."
Albăstruiul foc se înteţeşte.
De natala zare am uitat.
Prima oară cel care iubeşte,
Iată, de scandaluri s-a lăsat.
Am fost o grădină părăsită,
Doar femei şi cârciumi am poftit.
Numa-n chefuri, numai în ispită
Iute anii mei i-am risipit.
Doar la tine m-aş uita duios
Să-ţi văd licărind ochii căprui,
Ca uitând trecutul dureros
Să nu te mai dărui nimănui.
Dac-ai şti cum inima-i zvâcneşte
Unui derbedeu, unui chefliu,
Ce supus îţi e când te iubeşte,
Tu, pas gingaş, tu, trupşor mlădiu!
Stihuri n-aş mai scrie niciodată,
Eu prin crâşme nu aş mai călca;
Numai părul tău - floare brumată,
Numai mâinile ţi-aş mângâia.
Totdeauna te-aş urma orbeşte,
Chiar dacă tu te-ai înstrăinat.
Prima oară cel care iubeşte,
Iată, de scandaluri s-a lăsat!
1923
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
joi, 8 septembrie 2016
Mitologie românească
Grădinile Magice
În Grădinile Veşnice, unde locuiesc iarna Ielele, Zânele, Frumoasele, Doamnele, Rusaliile şi alte făpturi minunate, florile nu se scutură niciodată. Toate aceste plante, surorile nemuritoare ale celor de pe pământ, sunt bune de leacuri şi vrăji, dar numai Sfintele le ştiu toate întrebuinţările. Florile din Grădinile Fermecate luminează toată ţara, aducând frumuseţe, sănătate şi forţă, aşa cum sugerează acest colind din Tilişca, judeţul Sibiu:
Cocoş gaiu mi-a cântat,
Florile-mi dalbe,
Flori albe s-au revărsat;
Şi din flori floare răsare -
Floare cu trei răzişoare.
Grădina Vrăjită se arată în visele boierilor, ca în acest colind din Valea Mică, judeţul Alba:
Visu ce-o visatu,
Noaptea d-asta-i noapte,
Ce din curtea lui,
Jur-prejur de lacu-i,
Cea trestie măruntă.
Şi-n mijloc de lacu,
Măr nalt, înfloritu,
Domnu-mpodobitu;
Pă tulpini dă măru,
Cea viţă roviţă;
Pă poale-s dă măru,
Dalbele vrejoare;
La vârfşor de măru,
Vineţi golumbei.
Aceste colţuri de Rai se formează neobişnuit:
La munţi ninge, plouă,
Lerului!
La şes cade-mi rouă.
Roua ce-a picat
D-un lac a făcut,
D-un lac lăzărel,
Cu iarbă pe el.
Din Grădinile Fermecate s-au răspândit în lume cele mai frumoase flori precum şi ierburile tămăduitoare. Printre acestea se numără şi bănuţeii sau părăluţele, care, prin judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt socotite florile Frumuşelelor, ce cresc prin grădinile lor, laolaltă cu vâzdoagele, saschiul şi banatul. Se crede că aceste grădini ale Frumuşelelor sunt în poieni, pe colţuri de stânci. Intrarea în Grădinile Vrăjite poate fi însă fatală, deoarece Frumuşelele sau Ielele fură puterile oamenilor, mai ales ale celor care se culcă pe pajiştile lor înflorite.
În aceste Grădini Minunate creşte şi floarea-focului sau frăsinelul. În Banat, cei "hăluiţi" (de mâini, de picioare, de cap etc.) obişnuiesc să se culce afară în câmp, între florile de frăsinică, în ziua de Tudorusale, în credinţa că le trece boala. În noaptea de Tudorusale se spune că rup Halele vârful frăsinelului. Uleiul degajat de această plantă, pe vreme caldă şi liniştită, se aprinde, înconjurând-o cu o aureolă luminoasă, fără să o pârlească; de aceea, se numeşte şi floarea-focului. În Grădinile Vrăjite creşte şi părul-Maicii-Domnului, plantă bună pentru întărirea rădăcinii părului.Tot în aceste grădini creşte şi roua-cerului, despre care se spune că ar fi iarba-fiarelor ori că seamănă cu ea.
Prin Grădinile Munţilor creşte şi smirdarul sau bujorul-de-munte, cu care, la Răşinari, se fac copiilor scăldători "de spurcat", cu lingura-Zânelor, flori din vârsta-miresei şi bani de argint. Acestea şi încă multe altele sunt florile dalbe din colindele noastre!
Adrian Bucurescu
miercuri, 7 septembrie 2016
Pogorârea Divinei Crăiese
Trecut-au veacuri douăzeci şi trei
Şi pe pământ mai curg genuni de sânge.
Mai rău ca fiarele e Omul-Rege
Dar şi-nsetat de-a Cerului lumină.
Priveşte Doamna din cel crug ceresc
Şi întru milă Ea oftează greu,
De roi de suflete înduioşată
Şi mai ales de jalea lui Orfeu.
Ce gând dumnezeiesc se înfiripă
La ceasul ce în Ceruri a bătut?
Pământule, găteşte-te-n lumină,
Picioare sfinte-acum te-or mângâia!
Stăpâna Lumii Prea Îndurerată
Pentru gângania ce-şi spune om
Se-mbracă în ţărână, Se-ntrupează,
În om bătut de frig şi de zăduf,
În om flămând şi însetat, în om
Supus durerii şi putreziciunii!
În Patru Se desparte Sfântul Unu;
Oştiri de îngeri stau înmărmurite.
Regina Cerului Se întrupează
Şi Se îmbracă în Pământul-Mamă.
Uitând că e Crăiasa Prea Curată,
Un pui de om apare pe Pământ,
Plângând şi însetat de lapte. Haideţi,
Mai repede! Hrăniţi-O pe Maria!
Adrian Bucurescu
marți, 6 septembrie 2016
Moment zgubilitic
Capra ici, capra colea
Şapte rogobeţi sar capra
Şi eu n-am rimă cu apra;
Mai bine îi zic caprină
Şi rimează cu ţapină.
Cam aşa mă duce capul:
Ţapina e doamna Ţapul,
Cu coada-n sus şi râioasă
Şi nici devreme acasă.
De-aia ţapu-i supărat
Şi-şi caută alta-n sat,
Cu genunchi mai împliniţi
Şi spălată şi pe dinţi,
Cu cercei, cu bocăncei
Cum se poartă-n Ţăndărei,
Şi-i ia patine pe roţi,
Să moară duşmanii toţi!
Adrian Bucurescu
luni, 5 septembrie 2016
Ușă de biserică
Povestea vorbei
Loc sacru prin excelenţă, biserica adună de-a lungul timpului rugăciuni şi gânduri dintre cele mai înălţătoare, fiind o garanţie a curăţeniei sufleteşti absolute. Un lăcaş sfânt poate fi vandalizat, cum s-a şi întâmplat deseori în istoria noastră, dar prin nimic nu poate fi pângărit. În acest sens, un proverb spune că, dacă intră un câine într-o biserică, nici biserica nu se spurcă, nici câinele nu se sfinţeşte. În acelaşi timp, cine caută iepuri în biserică se întoarce fără vânat. Se mai ştie şi că dracul nu face biserici, nici puţuri la răspântii.
Vechi şi nefericite experienţe istorice duc la concluzia că numai gâsca proastă vine la biserică atunci când predică vulpea. Despre un ins dedat la rele se zice că nu este "uşă de biserică". Dar nici să stai cu trupul în biserică şi cu gândul la dracul! Mersul la biserică nu te face credincios, aşa cum statul într-un grajd nu te face cal. Se întâmplă uneori că tăicuţa face biserici şi nenea le surpă. Apoi, se mai zice despre unii că şi-au mâncat omenia ca ţiganul biserica. Fir-ar să fie: badea Grigore a plecat la biserică şi a nimerit în cârciumă!
Omul obişnuit încearcă să nu amestece lucrurile, aşadar: în biserică - cu sfinţii, în cârciumă - cu pungaşii. Iată ce zice un împătimit al paharului: "Biserica este aproape, dar drumul e îngheţat; crâşma e departe, dar voi merge cu grijă". Cică e bine să nu te faci popă în biserică străină. "A fluierat în biserică" se spune despre cineva pedepsit că nu şi-a ţinut gura sau că a încălcat o regulă. Dar iată ce frumos i se adresează un copil Tatălui Ceresc: "Doamne, dacă ai să fii atent, la biserică ai să vezi pantofii mei cei noi"!
Adrian Bucurescu
duminică, 4 septembrie 2016
Сергей Есенин / Serghei Esenin
"Все живое особой метой..." / "Tot ce iveşte viaţa mai deosebit..."
Tot ce iveşte viaţa mai deosebit
Se vădeşte din timp, aşadar,
De n-aş fi fost poet, de bună seamă,
Aş fi fost un hoţ şi-un potlogar.
Firav şi scund, printre băieţi
Întotdeauna drept erou treceam,
Adeseori cu nasul sfărâmat
Acasă la mine mă întorceam.
Şi-i murmuram cu gura însângerată
Mamei ce cu frică mă întâmpina:
"Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
Astea până mâine se vor alina".
Şi-acum, când s-a răcit răstimpul
Din mănunchiul zilelor acele,
O neliniştită şi dârză forţă
Izbucneşte în poemele mele.
Vorbele de aur s-au strâns grămadă,
Şi în fiecare vers, necontenit,
Se răsfrânge izbânda de atunci
A zurbagiului ce nu s-a potolit.
Ca şi atunci, mândru şi îndrăzneţ,
Pasul mi-e la fel de apăsat...
Dacă altădată mă pocneau în bot,
Acum sufletul îmi e însângerat.
Azi le spun lepădăturilor rânjinde,
Şi nu mamei ce mă întâmpina:
"Nu-i nimic! Mă-mpiedicai de-o piatră,
Astea până mâine se vor alina".
1922
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
vineri, 2 septembrie 2016
Mitologie românească
Fugi, deochi, dintre ochi!
Deochiul se mai numeşte şi deochete, deochetură, deochiat, potcă, râhnă, râmnă, rânză şi săgetătură. Cei mai expuşi deochiului sunt copiii mici. Ca pruncii să nu fie deochiaţi, căci se crede că deochiul este lucrare diavolească, mamele obişnuiesc să le facă un benghi pe frunte, cu scuipat şi cu tină culeasă de pe talpa piciorului. Acest benghi se zice în unele locuri că-l apără pe copil să nu-l ia Benghea, care e una din poreclele diavolului. Tot ca să nu se deoache, copilului i se sting cărbuni în apă şi se unge cu această apă pe frunte, făcându-i-se semnul crucii. Apoi se stropeşte în sân şi i se dă să bea din ulcica în care s-au stins cărbunii. Ca să nu fie deochiaţi, unele mame îşi scuipă copiii pe buric. Oricine întâlneşte o femeie cu copil mic scuipă spre el, zicând: "Să nu fie de deochi!" La fel fac şi cei care vin la botezul unui prunc.
Deochiatul provine de la cei cu căutătură rea, de la cei cu ochi încrucişaţi, de la cei cu sprâncenele îmbinate şi de la cei care au un ochi de o culoare şi unul de alta. Deochiatul se manifestă prin dureri subite de cap, slăbiciune în tot corpul, săgetături prin trup şi greţuri. Toţi cei care deoache sunt presupuşi oamenii diavolului. Nu poţi scăpa de deochi decât prin descântece. Iată un exemplu din Moldova:
Fugi, deochi,
Dintre ochi,
Că te ajunge o vacă neagră,
Cu coarnele să te spargă,
Să te azvârle peste mare,
În pustiu, în depărtare!
Acolo să pieri,
Ca ziua de ieri,
Ca roua de floare,
Ca spuma la Soare;
Iar capul cel deochiat
Să rămânie luminat,
Curat,
De boală scăpat!
Ochii cei vătămători
Şi de foc săgetători
Învăliţi să fie cu perdele albe,
Să nu mai privească la obraze dalbe!
Unele mame nu numai că-şi scuipă copilul deochit, dar îl şi ling pe frunte, cum face şi ciuta cu puii ei, într-un descântec din Novaci, judeţul Gorj:
Vine ciuta de la munte,
Lingându-şi puii pe frunte;
Îi linge de pistricei,
Să-i facă frumuşei.
Eu pe N. îl ling de deochi
Dintre ochi.
Cât a stat vântul în gard,
Atâta să stea deochiul în cap!
Din cap să fugă în sat
Ca un câine turbat,
Cu coada încârligată,
Îmbârligată;
Şi unde a pica,
Acolo s-a frânge,
Deochiul a plânge.
Acolo a plesnit
Şi a murit.
Şi N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat!
La Meglenoromâni se descântă în apa de sub roţile unei mori, ce se întoarce spre stânga, adusă fără a vorbi cu nimeni în drum. La Românii de la Nord de Dunăre, apa cu care s-a descântat de deochi se aruncă de obicei la ţâţânile uşii. Prin ţinutul Bacăului, de deochi se descântă cu trei sau nouă cărbuni, sau toţi câţi sunt în casa bolnavului aruncă fiecare câte un cărbune în apa neîncepută.
Adrian Bucurescu
joi, 1 septembrie 2016
Moment zgubilitic
Nu trageţi de pianist!
Joacă, joacă, joacă, băiete,
Că eşti frumos ca un castravete
Şi jocul nostru este format
Dintr-o fată şi-un băiat!
Joacă, joacă, joacă, fetiţă,
Că eşti frumoasă ca o chichiţă
Ce se ascunde-n carul cu fân
Condus de prea cinstitul jupân
Rănică Vulpoiu pe nume,
Ce cântă "Lume, soră lume,
Păi, când să mă satur de tine,
Păi, când s-o lăsa sec de pâine".
Mânând caii pe autostradă,
Rănică pare pus pe sfadă,
Până ce-l saltă poliţiştii
Pentru tulburarea liniştii,
Admonestându-l grav pe jupân,
Confiscându-i şi carul cu fân,
Măi, şi bidiviii şi oiştea.
Parcă poţi să te pui cu ăştia?
Morala:
Nu trageţi de pianist,
Că vine un poliţist
Şi la voi se răţoieşte
Şi din gură-aşa răcneşte:
- Nu mai rupeţi florili,
Că şi ele este vii!
Cum voi sunteţi pui de om,
Ele este pui de pom.
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)