Panteonul atlant
Cei mai îndepărtați strămoși ai Românilor în timp, Atlanții, cinsteau Patru Zei ai Universului, pe care îi simbolizau prin cele patru brațe ale Crucii. Aceștia erau: Tatăl, Mama, Fiul și Fiica. Toți alcătuiau Sfânta Pătrime, considerată o singură entitate, luându-se ca exemplu cărămida, care conține la un loc Focul, Aerul, Apa și Pământul. Se poate spune deci că religia Atlanților era monoteistă, înaintea tuturor religiilor monoteiste de astăzi.
În culturile atlante, Crucea este des reprezentată. Domnia unei dinastii imperiale divine a făcut ca, în Cerul Atlanților, să fie slăviți și Patru Arhangheli, fiecare având rolul său:
OEAGRUS stăpânea Vara, Amiaza și Sudul;
ORPHEUS domnea peste Iarnă, Noapte și Nord;
DIONYSOS patrona Primăvara, Dimineața și Estul;
MARKO era domnul Toamnei, Amurgului și Vestului.
Acești patru împărați divinizați ai Atlanților erau Arhanghelii, căpeteniile îngerilor, apărători ai Raiului. Uneori apar în jurul Celor Patru Zei, adică în jurul Crucii, cum se vede și pe un vas din cultura Cucuteni. Li se mai spunea și SIL VANI ”Cei mai Buni; Foarte Valoroși; Prea Milostivii”; cf. rom. silă (arh.) ”putere; forță”; bun; bine; pâne (reg.) ”pâine”; fân; ban ”mare dregător, al doilea după voievod; monedă”; fin. De altminteri, firele care înconjoară Crucea de la Cucuteni au formă de S, inițială de la SILVANI.
În numele Crucii
În limba tracă, moștenitoare a celei atlante, sunt atestate și următoarele denumiri: CARESOS (râu), CARSAS (n.). CARSEAI,(loc.), CARSIS (n.), CARSIUM (loc.); CARSUM (loc.), CARZEIS (n.), CHRYSE,(loc.), CREAS (loc.), CRESUS (n.), CREUSA (n.) și CRISIA (râu). Iată și sensurile lor:
CAR SEAI, C'RI SIA ”Cel (Cei) de Sus”; cf. rom. care; a (se) sui; șa; hireș ”arătos; chipeș; frumos; celebru; vestit; renumit; reputat; faimos; ilustru”; alban. kreshe ”creastă; coamă”; hitit. haras ”vultur”.
CH'R YSE, C'RE AS, C'RE USA ”Cu Forță”; cf. rom. care; os; Oaș; latin. as, assis ”as; monedă romană; unitate de măsură”; latin. iussus ”poruncă; ordin”; alban. joshje ”atracție; seducție; fascinație”.
CARE SOS, CAR SAS, CAR SIS, C'RE SUS ”De (pe) Deasupra”; cf. rom. care; sus.
CAR SIUM, CAR SUM ”Cel (Cei) de Sus”; cf. rom. șoim; samă ”seamă”.
Se poate deduce, din cele de mai sus, că, în română, termenul cruce s-a format din CARSEAI și CHRYSE, ce se vor fi pronunțat o vreme crușe; cf. latin. crux, span. cruz ”cruce”. Dar în atlantă și tracă, bogate în omonime, CAR'SEAI și CH'RYSE, din tâlcurile de ”Forță; Întrecere”, însemnau și ”Cai; Alergători”; cf. rom. cărăuș; engl. horse ”cal”; latin. cursio ”alergare”; cursus ”fugă; goană; întrecere”. Iată de ce, o piesă de aur, din tezaurul getic de la Băiceni-Cucuteni, este de fapt o ideogramă, și cu sensul de ”Cruce” și cu cel de ”Cai”.
Caii de la Băiceni sunt patru, câți sunt și Zeii. Patru brațe are și Sfânta Cruce, dar la Băiceni seamănă deja cu Svastica, termen universal care provine din trac. SE GHESTICA ”În Forță; Cu Putere; Care învinge”; cf. rom. să; a câștiga. Din SEGHESTICA româna a moștenit și sfiștoc ”pămătuf, buchețel de busuioc cu care se împrăștie agheasma”. Pentru evoluția fonetică GH > F avem exemple ca doctor > doftor (pop.), pohtă (arh.) > poftă etc. Svastica mai este numită și Crucea Fulgerului sau Crucea Soarelui.
Este evident că acest semn sacru, Svastica, a poruncit împăratul de origine getă, Constantin cel Mare, să fie pus pe steagurile armatei cu care a învins dușmanii. Păi, da, că S-EG E STICA asta mai însemna: ”Care se coase (țese) pe Steaguri”; cf. rom. se; ac; sac; șiac; zeghe; steag.
Pentru Geto-Daci, Svastica era simbolul Gemenilor Divini, Cei Doi Zalmoxis, reprezentați prin dubla inițială Z.
Și coroana reginei Maria este aceea a unei crăiese victorioase, Marea Doamnă a României Mari. Această cunună are în vârf o svastică. Totodată, cele două discuri ale pandanților temporali continuă cu câte trei lanțuri, două scurte și unul, cel cental, lung, și se termină cu câte un pandantiv circular, având fiecare înscrisă în centru câte o svastică. Este limpede că și regina Maria și făuritorii acestei coroane sfinte erau inițiați în Misterele Zalmoxiene! Pe vremea acestei crăiese a României, Ordinul Solomonarilor mai cultiva încă marile taine ale religiei noastre adevărate...
Svastica este și astăzi la mare cinste, nu doar în țările budiste, ci și în țesăturile populare românești mai vechi și mai noi.
Cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei
Patru erau și fiii lui Marko, Arhanghelul Amurgului, cărora li se mai spunea și CA BIRI sau KA BIROI ”Cei Patru”; cf. rom. cu; ca; germ. vier, engl. four ”patru”. Dar în atlantă, respectiv în tracă, termenii CABIRI și KABIROI însemnau și ”Pe (de; la) Cai; Călăreți; Cavaleri”; cf. rom. cobilă ”iapă”; latin. caballus ”cal”; ital. cavaliere ”cavaler”. Titlul de CA BIRI sau KA BIROI are și tâlcul de ”Care curăță (purifică)”; cf. rom. cu; ca; perie; bură; a bura; a birui; latin. purus ”pur; curat; curățat; cinstit; virtuos”. Astfel, au ajuns protectorii navigatorilor, ”Cei care curăță”, înfricoșătorii Cavaleri din ”Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul,” compilată clar din religia Atlanților, respectiv a Tracilor.
Aceasta este Mărturisirea Zalmoxiană a Crucii. Amin.
Adrian Bucurescu
