Departe de Rai

Nu-s măcar o gâză
În fața Zeilor.
Nu-s măcar un fir de praf în fața Zeilor.
O, de-aș fi măcar un fir de pulbere!

Nemărginită e
Lumea și veșnică.
Un strop de rouă e mult mai bun decât mine,
Chiar și mlaștina e mai curată.

Tu, Sfântă Pătrime,
Voi, Zei Nemuritori,
Oare de ce nu m-ați făcut copac plin de flori?
Plin de flori să stau la poarta templului.

Să fiu frupt sângeriu,
Foamea s-o ostoiesc!
Să fi fost apă proaspătă, seceta s-o sting,
Să nu fiu vreodată bătut de gânduri!

Să nu-mi pese nicicând
De jalea neamului,
Nici de bucuria și petrecerile lui,
Să tac ca un melc, spre știrea nimănui!

Dar dacă Voi mi-ați dat
Și suflet și carne,
Pesemne că înainte de a mă naște,
Voi, Prea Curaților, m-ați și întrebat.

Dacă este așa,
De-am poftit să mă nasc,
Și țara asta tristă mi-am ales-o mamă,
Atunci soarta ei să fie soarta mea!

Și dacă țara mea
Nu se va mântui,
Dacă nenorocul ei nu merită Raiul,
Dați-mi soarta lui Horia și Cloșca!

                                 
                                    Adrian Bucurescu