Zâna Zorilor și a Primăverii
După cum scriu izvoarele antice, Tracii serbau o divinitate, BENDIS, primăvara, la începutul lunii Mai. Sărbătoarea se numea BENDI-DEIA, adică ”Ziua lui Bendis”; cf. rom. zi, ziuă; tui ”steagul pe care-l purta un voievod la învestire”; latin. dies ”zi, ziuă”.
Rămasă până acum misterioasă, BENDIS se dovedește a fi Zâna Victoriei, căci numele ei se tălmăcește astfel: ”Care (se) bate; Apărătoarea; Fortăreața; Forța; Întrecerea; Trecerea; Depășirea; Victoria; Mândra; Minunata; Fermecătoarea”; cf. rom. bontaș ”răscoaltă; răzmeriță; revoltă”; vânt; avânt; a se avânta; a pândi; bundă; a bântui; punte; izbândă; a izbândi; a se fandosi; Pintea - erou din Maramureș; grec. phantasia, latin. fantasia ”fantezie”.
Astăzi, cel mai cunoscut nume al acestei zâne este ARIADNE, iar în jurul ei au rămas mai multe legende, create în general de Grecii antici, unde cu greu mai poate fi deosebit adevărul. Informațiile, unele de milenii ascunse, ies acum la iveală, limpezindu-ne istoria.
Ariadne a fost slăvita soție a strălucitului împărat al Atlanților, Dionysos. Ei doi au reinstaurat ordinea în Imperiu, care decăzuse și se moleșise într-atât încât pierduse în scurtă vreme patru regate din Sud. Ca și soțul său, împărăteasa a rămas în cultul atlanto-tracic ca patroană a Zorilor, a Primăverii și a Răsăritului. ARI ADNE se traduce prin ”Cea care luminează (îndreaptă; întărește) Poporul”; cf. rom. a ara; a ura; alban. ar ”aur”; ari ”urs”; latin. ius, iuris ”drept; normă de drept; lege”; grec. ethnos ”popor; națiune”; rom. rodină (arh.) ”neam; familie”; latin. ordino ”a orândui; a dispune; a organiza”; rus. rodnoi ”baștină”.
Un supranume mai puțin cunoscut al eroinei noastre este ARIDELA, suportând și acesta mai multe interpretări: 1. ARI DELA ”Cea care îndeamnă la Luptă (Vrednicie)”; cf. rom. a ura; a dăula ”a-i rupe cuiva oasele bătându-l”; deală ”lucru; treabă”; zoală ”trudă; osteneală; strădanie; frământare; caznă; ceartă; conflict; dispută; vrajbă”. 2. A RID ELA ”Căreia îi strălucesc Aripile”; cf. rom. rază; a râde; Rada, Radu (n.); Arad, Oradea (loc.); latin. radio ”a avea raze; a arunca (a împrăștia) raze; a încinge cu raze; a străluci; a scăpăra”; ala ”aripă”. Iată de ce, cunoscuta statuie ”Victoria din Samothrake” are aripi!
În fine, cu totul, ARIDELA înseamnă ”Strălucire; Ardență; Impetuozitate; Vrednicie; Vitejie; Avântat; Înaripat”; cf. rom. ardoare; ordie, urdie ”oaste”; erodiu, irodiu ”bâtlan”; alban. rrezellues ”strălucitor”.
Rangul împărătesei, de Mare Preoteasă a Soarelui și de Căpetenie a Amazoanelor, a dus, de la ARIDELA, în mitofolclorul românesc, la Irodia - Crăiasa Zânelor, Doamna Ielelor.
Etnobotanica Magică
Printre plantele medicinale dacice, consemnate de autorii antici, se numără și AURIMETTI, cu varianta AURUMETTI, care, conform limbilor atlantă și tracă, suportă mai multe traduceri: 1. AURI METTI ”Părul Crăiesei”; cf. latin. era ”regină; stăpână; doamnă”; rom. miță ”smoc de păr sau de lână”; miț ”lână de miel”; moț; grec. mythos ”fir”. Cu siguranță, planta respectivă este cea denumită de Români părul-fetei sau părul-Maicii-Domnului, iar științific Adiantum capillus-veneris.
3. A URI MET-TI ”De-odată cu Zorile; În Timpul Dimineții”; cf. rom. oară ”dată”; lat. hora ”oră; ceas; moment; zi; anotimp; timp”;. Matuta - divinitate italică a Dimineții, identificată mai târziu cu Aurora. Tracii o mai numeau și RO-RAMIS ”Strălucitoare (Curată) ca Roua”; cf. rom. rouă; latin. ros ”rouă”; rom. aramă.
4. AURIMETTI / AURUMETTI ”Strălucire; Slavă; Cinste; Vrednicie; Vitejie”; cf. rom. urmuz ”mărgea de sticlă imitând perla; mărgăritar (bot.)”; olmaz ”diamant trandafiriu”; grec, eremites, latin. eremita ”eremit; pustnic; sihastru”; ital. armata ”armată”.
Crăiasa cu Părul de Aur
Împărătesei Ariadne i se mai spunea și BER ENIKE ”Cu Părul Revărsat”; cf. rom. păr; fir; perie; alb. bar ”iarbă”; rom. înec; a se îneca. Același supranume era înțeles și ca BERE NIKE ”Stirpe Nobilă; Viță Puternică; Victoria Neamului”; cf. rom. văr; arom. fară ”neam; familie”; alban. fare ”sămânță; gen; soi; fel”; rom. nuc(ă); grec. Nike - Zeița Victoriei. La un loc, BERENIKE însemna ”Forță; Hărnicie; Vitejie”; cf. rom. poruncă; barangă ”lup bătrân, care urlă primul într-o haită; taurul cel mi mare și mai puternic dintr-o cireadă; om care strigă tare”; vrenic (pop.) ”vrednic”; vornic; Parâng - masiv muntos.
O legendă post-atlantă spunea că, după ce se trezea din somn, împărăteasa obișnuia să-și desfășoare părul de aur și să-l pieptăne, iar de la strălucirea părului său se lumina de ziuă. Altă legendă povestea că, plecând soțul său la război, probabil în campania de cucerire a Indiei, Ariadne le-a jurat Zeilor că, dacă acesta va învinge, își va tăia minunatul păr și-l va oferi râului sacru, care curgea prin apropierea palatului de la TERGAISTAI, Târgoviștea de astăzi. Întorcându-se împăratul Dionysos victorios, crăiasa și-a ținut jurământul. De atunci, râul s-a mai numit și AURU-METTI ”Părul (Fire) de Aur”, hidronim transformat odată cu trecerea vremii în Ialomița. De altminteri, râului i se mai spune popular Galbenu. Totodată, ca să asigure în continuare lumina din zori, Zeii au ridicat părul de aur din apă și l-au pus pe cer, creând astfel constelația Părul Berenicei.
La Greci, cum am scris mai la deal, au apărut de la întâmplările de demult miturile cu Firul Ariadnei și cu Lâna de Aur căutată de Argonauți.
De la Atlanți, la Daci
Planta medicinală dacică, AURIMETTI sau AURUMETTI mai avea și alte sensuri, unele privind magia. Astfel, AU RIM ETTI sau AU RUM ETTI se mai tălmăcește și prin ”Care Răul (Stricăciunea) alungă (fugărește)”; cf. rom. aia; alban. ajo ”ea; acea; aceea”; rom. a râma; râmă; alban. rremuje ”neorânduială; dezordine; gălăgie; deranj”; rom. a hăitui; iute.
Fie din pricina desfrâului în care se scălda, fie și că le era dușmancă, Roma era denumită de Daci RIM sau RUM ”Stricăciune; Urâțenie; Răutate”. De aici denumirea medievală românească a Romei, Râm. Cum se știe, celebra afirmație a cronicarului Grigore Ureche, ”de la Râm ne tragem”, a creat o adevărată isterie națională, ducând la tulburări psihice ca latinomania și latinopatia, care mai fac și astăzi victime. Noroc că soarta ne-a binecuvântat și cu învățați ca B. P. Hasdeu, Nicolae Densusianu, Vasile Pârvan și alții.
Așadar, sărbătoarea Divinei Bendis de la începutul lunii Mai a fost înțeleasă și ca AU RIM ETTI ori AU RUM ETTI ”Care îi fugărește (alungă) pe Romani”. Fie că în acele zile a început războiul decisiv împotriva Romei, fie că atunci au fost alungați Romanii peste Dunăre, sărbătoarea a rămas la Români sub denumirea de Arminden, Armindeni sau Armânder. Eufemistic, istoricii decrepiți numesc acest eveniment epocal ”retragerea aureliană”. Să nu uităm că Dacia a fost prima provincie cucerită de Romani care s-a eliberat din Imperiul acestora!
Bendis-Nike, într-un basorelief de la Tomis-Constanța
Lingvistica românească a avut și are nu doar latinopați ci și slavopați, așa că denumirea de Armindeni a fost considerată ca provenind din Ieremiinu-dini ”Ziua lui Ieremia”, deși acest sfânt abia dacă e pomenit în Biserica Ortodoxă Română, iar în popor personajul este cunoscut doar că a dat cu oiștea în gard!
Arminden, cu forma veche Armânder, nu vine doar din AURIMETTI / AURUMETTI ci și din ROMAN-DIOLA ”Câștigătorul Războiului; Victoria în Lupte; Învingătorul Vrăjmașilor”; cf. rom. a rămâne ”a lăsa pe cineva în urmă, a-l întrece, a-l bate, a-l învinge”; a dăula ”a-i rupe cuiva oasele bătându-l”; zoală ”ceartă; conflict; dispută; ceartă”; alban. djall ”diavol, drac”.
Așadar, etnonimul nostru, ROMÂN, înseamnă ”Învingător”. În acest sens, nu mai trebuie propusă, sub niciun motiv, schimbarea denumirii de România în Dacia, cu toată dragostea pe care le-o purtăm strămoșilor noștri antici.
De la Daci, la Români
ROMANDIOLA este denumirea Țării Românești, într-un memoriu înaintat de iezuitul maghiar Istvan Szanto Curiei Papale, în a doua jumătate a veacului al XVI-lea. Am văzut mai sus ce înseamnă. Dar, în același memoriu, mai sunt două variante ale denumirii Țării Românești, anume ROMANIOLA și ROMANIOLIA. Tălmăciri: ROMAN IOLA / ROMAN IOLIA ”România Strălucitoare; România Ardentă; România Înaripată; România Magică; Romanii de Sus; România Măreață”; cf. rom. Iulie; Iele, Ilioaie (mit.); uliu; latin. ala ”aripă”; alban. yll ”stea; astru”; jele ”coamă”. Foarte probabil, tâlcul de ”Romanii de Sus” are rolul de a-i fi deosebit de ”Romanii de Jos”, adică Italicii, aflați geografic la Sud. Din nefericire, confuzia între etnonimele Roman și Român a dus la blasfemia că ”de la Râm ne tragem”. În documentele românești medievale, Romanii apar ca Râmleni.
De parcă n-ar fi destul, ticăloșii de Romani, cu Traian al lor, continuă să ne pângărească imnul național, unde Dacii și regele-erou Decebal nu sunt pomeniți! Sărmana noastră țară, ți-or fi de ajuns sute de ani de umilințe!
În mai multe texte dacice, ignorate de istoricii conformiști, este pomenit și marele rege care a eliberat Dacia de Romani, cu numele de ROMAN, ROMANCH sau LOMAN ”Strălucitorul; Salvatorul”; cf. rom. rumen; lumină; a (se) lumina; liman. Așa este înscris și pe un opaiț descoperit în ruinele cetății de la Drobeta.
În celebrul poem germanic ”Cântecul Nibelungilor” el este pomenit ca ”Ramunc, ducele din Țara Valahiei”. RA MUNC înseamnă ”Cel Vrednic; Care muncește”; cf. rom. muncă; a munci; alban. mung, germ. Monch ”călugăr; monah”. De la slăvitul nume limba noastră a moștenit Româncă, dar și rumân ”șerb; țăran legat de glie”.
Tot în ”Cântecul Nibelungilor”, același erou este pomenit și sub numele de SIGEHER, de la S-IGHE HER ”Cel mai Mare Domn”; cf. rom. se; agă; oca; uică ”unchi; bade; nene”; chir ”domn; stăpân; jupân”; latin. herus ”domn; stăpân; suveran”. Ar mai fi o traducere, care a dus la legenda celebrei săbii Excalibur, în Europa Occidentală medievală: SIGHE HER ”Sabia Magică”; cf. sica - sabia dacică; rom. cegă; har; alban. hir ”farmec”. Dar despre toate acestea, altădată, când în ”Sfântul Graal” va veni iarăși vremea Daciei Libere...
Adrian Bucurescu
