Fetei mele dragi, Maria Karakis

 

                                                               Știu că nu uiți niciodată de România!

Lăsatul Secului la Jidvei

 

 

Babițele

 

          Descântece românești

      Gastroenterita se numește în popor astfel: babiță, baghiță, baighiță, babghiță, babiți sau din blide, și e un fel de morb pe care îl iau îndeosebi copiii, cărora nu le-au crescut încă toți dinții. Pruncilor care suferă de această boală spun Româncele că li se umflă burta, au dureri cumplite de stomac, din care pricină îngălbenesc așa de tare, încât unii mor, dacă nu sunt îngrijiți și vindecați degrabă. Conform credințelor populare, această boală se poate vindeca prin descântece de babiți. Astfel, descântătoarea ia o ulcică nouă, toarnă în ea apă neîncepută, apoi nouă pietricele albe, crude, mai ales sarea mâței, precum și mălai mărunțel ori păsat. Apoi pune ulcica astfel umplută la foc, ca să fiarbă, și anume: luni dimineața, înainte de răsăritul Soarelui; tot în acea zi, înainte de amiază, precum  și înainte de apusul Soarelui. Tot așa face și miercuri și vineri. După ce a fiert apa împreună cu pietricele și mălaiul mărunțel din ulcică, o răstoarnă cu ce se află în ea într-o strachină, care se ține apoi pe buricul copilului bolnav ori, mai bine zis, deasupra buricului, ca să nu se frigă de strachina fierbinte. Înainte de a vărsa apă din ulcică în strachină, caută și pune, ca să aibă la îndemână, 9 linguri noi, 9 fuse noi, un ac și un cuțit. Cum a răsturnat ulcica, ia una dintre lingurile cele noi și, muindu-i puțin vârful în apa din strachină, o ține cu mâna stângă cu adâncitura în sus; moaie apoi a doua lingură în zeama cea din pietricele din strachină și o ține puțin deasupra celei dintâi; și tot așa face și cu celelalte obiecte, până ce le perindă pe toate, rostind în același timp, la fiecare înmuiere și ținere a obiectelor de mai sus următorul descântec: 

Voi, băbițelor,

Voi, băbișorilor,

Certați-vă cârlanii

Și armăsarii,

Cârlănoaicele,

Armăsăroaicele,

Fetele,

Feciorii,

Rânjitele,

Despletitele,

Certați-le de la N.,

Să nu mai vie să s-o cuțiteze,

S-o fulgereze,

S-o fârșiască,

S-o amețească,

S-o moleșească!

Să vă duceți în coadele văilor,

În prundurile mărilor,

În văile munților,

În capetele ciutelor,

În coarnele cerbilor, 

C-acolo sunt nouă leagăne făciute,

Nouă mese întinse,

Nouă făclii aprinse,

Nouă pahare pline (...).

Până în răsăritul Soarelui,

De la N. să ieșiți!

Că dacă n-ați ieși,

Nu v-ați domoli,

Cu cuțitul voi cuțita,

Cu nouă fuse voi înțepa,

Cu nouă linguri voi lepăda,

Peste mări voi aunca,

Cu mătura voi mătura,

Nimic din voi nu s-a afla,

Iar N. o rămânea

Curată 

Și luminată!

     După aceasta, descântătoarea ia apa din prima lingură, ce a ținut-o cu mâna stângă, cu adâncitura în sus, care s-a strâns picurând de pe cele 8 linguri, 9 fuse, de pe ac și cuțit, și o toarnă copilului bolnav de babițe în gură. În sfârșit, toate trei apele, pe care le-a furat și le-a descântat într-o zi, dar pe care nu le-a putut întrebuința până la ultimul strop, le duce și le varsă, după a treia descântătură, la o proptea de gard. Descântecul se repetă luni, miercuri și vineri în aceeași săptămână, Dacă pruncul e bolnav de babițe ulcica, răsturnată cu gura în jos, suge toată apa din strachină, așa că rămân pe fundul ei numai păsatul și pietricelele albe; iar dacă ulcica nu suge apa, atunci e semn că pruncul nu e bolnav de babițe, ci de altă boală, căreia i se găsește leacul respectiv, de obicei tot prin descântece.

                                                                                                           Adrian Bucurescu

Am fost la Satu Muscelean!

 

Am petrecut trei zile minunate!

Tradiții populare

 

          Leacuri băbești

 

     Cu alun sau tufă (Corylus avellana) se descântă împotriva mușcăturii de șarpe:

S-a suit Gargalău într-un alun;

Alunul s-a uscat

Și Gargalăul a crăpat

Și N. s-a desumflat

Și a rămas curat,

Luminat,

Cum Dumnezeu l-a lăsat.

     În alte descântece, șarpele este amenințat cu un băț de alun:

Codăule, ce stai pe ghizdurele,

Trist și mâhnit?

Ori ai mușcat pe cineva?

Taci, proclete de câine,

Că eu oi lua un ban de argint

Și un băț de alun

Și te-oi lovi în cap

Și tu oi muri

Și N. s-o înzdrăveni!

     Dintr-o prăjină de alun este făcut, de obicei, steagul călușarilor. Cu un băț de alun, lung de un stânjen, se spune că trebuie rupt pe furiș vârful ierbii-fiarelor. În Banat, femeile fac focuri pentru morți - focurele sau luminușe - în curte sau la cimitir, cu surcele de alun.

     Și bozul sau bozia (Sambucus ebulus) se folosește în descântecele de mușcătură de șarpe:

Iată un șarpe rău!

Ce stai pe lepădău?

- M-a făcut mămica rău;

Calul ce-am mușcat,

Leac eu am lăsat:

Cuțit de găsit,

Bozul de înflorit.

     Crenguța de viță de vie (Vitis vinifera) se întrebuințează  și ea, în lapte dulce, împotriva mușcăturii de șarpe; apoi se udă mușcătura și se bea din el, în timp ce o babă descântă:

Vița de vie tăiată,

Pe gard spânzurată,

Buduroi, găleată,

Mușcătura de șarpe vindecată.

                   *

Maica Precista a alergat,

Vița de vie albă a tăiat,

Peste gard a aruncat,

Trupul lui N. s-a desumflat.

     Arțarul (Acer platanoides), sângerul (Cornus sanguinea) și măceșul (Rosa canina) sunt pomeniți în descântece de ursită:

Ham, ham, urcior, burcior,

O nuia de sânger,

Să vie ca un înger, 

O nuia de alun,

Să vie ca un nebun,

O nuia de arțar,

Să vie ca un armăsar,

O nuia de măceșe,

Să vie ca un erete!

     După ce i se descântă de ursită, descântătoare îl bate pe cel suferind cu trei nuiele de sânger, trei de alun, trei de arțar și trei de măceș.

     Cornul (Cornus mas) e bun și el împotriva mușcăturiide șarpe:

Adu lemn de corn,

Tufă de alun și viță de vie,

Leac de mușcătura șarpelui să-i fie!

                       *

Da leacul lui ce e?

Trei bețe de corn, trei de alun, ca aurul curat (...).

     Călinul (Viburnum opulus) și mălinul (Padus racemosa) sunt buni tot în descântece de șarpe: 

Spinărău, Spinărău,

Ce șezi trist și mâhnit,

Foarte rău încolăcit?

Că eu descântecul tău îl știu

În călin 

Și mălin.

                                                                                       Adrian Bucurescu

          

Calendarul sărbătorilor dacice 2014

 

Madonna cu Sfântul Giovaninno copil

 

 Tablou de Domenico Ghirlandaio. Pe cer, un OZN! Secolul XV!

Tradiții daco-române

 

          Descântece

      Pe lista plantelor medicinale dacice, întocmită de autori antici, se află și COTIATA, cu varianta KOTIATA, de unde româna a moștenit cuțit și a cuțita ”a înțepa cu un cuțit; a înțepa ca un cuțit; a tăia; a înjunghia”, dialectul aromân cățut, coțut ”cuțit”, iar cel meglenoromân cuțot ”cuțit”.

     Cuțitul se folosește în foarte multe descântece românești. De obicei, se învârtește în jurul locului unde este boala, se atinge cu el, în cruciș ori se înfige în pâine caldă. Se întrebuințează, în unele zone, și două cuțite încrucișate.

     Cuțitele sunt de mai multe feluri: cuțit de găsit, cuțit de furat, cuțit alămit, cuțit spurcat etc. Descântecel le amintesc printre armele cu care se alungă bolile:

Cu șepte linguri le-oi măsura,

Cu cuțitul le-oi tăia,

Cu chiatra le-oi închetri,

Prin chiatra morii le-oi da

Și le-oi mântui (...).

 

Cu cuțitul voi cuțita,

Cu nouă fuse voi înțepa,

Cu nouă linguri voi lepăda (...)

     O importanță deosebită are cuțitul cununat. Se numește ”cununat” cuțitul ce a stat la brâul mirelui ori în sânul miresei, când s-au cununat. Se folosește și cuțit cununat de șapte ori, și cuțit cununat de nouă popi. Iată un descântec de luat (de scos) cuțitul, din Slatina, jud. Olt: 

Cu acest cuțit s-au cununat

Cești doi tineri.

Cuțitul lui N. îl luai,

Îl mutai.

De-o fi cuțit de la Dumnezeu,

Dumnezeu să-l ierte,

Cuțitul junghiului să i-l ia!

De-o fi din Sfinte,

Zile greșite,

Să se milostivească,

Să le izbăvească!

De-o fi din cumnată,

Din fină,

Din vecină,

Din ibovnică,

De-o fi pus cu fierul plugului,

Cu ghiare de la cântar,

Cu cuțit ascuțit,

Cu frigare (...);

De-o fi pus în inima carului,

În strașină,

În casă (...);

Ea l-a pus cu unu,

Eu îl iau cu două (...);

Ea l-a pus cu nouă,

Eu îl iau cu zece,

Și din zece

Nu mai trece.

N. să rămâie curat,

Ca argintul strecurat,

Cum Dumnezeu l-a lăsat!

     Iată și un descântec de pus cuțitul, din Șuici, jud. Argeș: 

Cuțit argintat,

De 99 de țigani lucrat,

De 99 de popi cununat,

De 99 de oameni tăiat,

Cumpărat din Țarigrad,

Unde te-oi trimite, tu să te duci,

Unde te-oi înfige, tu să te înfigi:

În picioare, 

În mâini (...),

Ca să nu mai stea,

Ca să nu mai bea,

Până nu m-o vedea

În casa lui,

În curtea lui,

În bătătura lui!

     Boala de cuțit, considerată de multe ori vrăjitorie, se mai numește astfel: de junghi, înțăpătură, păpușile sfinte, săgeată, săgetătură, soare sec, țapă, vifor. 

     După ce s-a descântat, cuțitul se împlântă după ușă sau în alte locuri. În unele ținuturi, după ce se descântă de junghi, cuțitul se înfige în pământ, unde descântătoarea îl ține cam o jumătate de oră, iar în alte sate, trei zile. În acest caz, dacă e ruginit cuțitul, când îl scoate, e semn că bolnavul nu mai are leac. În descântecele de Dânsele, se întrebuințează cuțit de corn, făcut de veri primari.

                                                                                                             Adrian Bucurescu

Cărbunele

 

          Descântece românești

 

     În descântece se întrebuințează mai ales cărbuni stinși, care în Banat se numesc cărbuni stâmpărați. Cu  cărbuni stinși se descântă de plânsori. Stingând cărbunii, se zice descântecul speial, intitulat ”Stingerea cărbunilor”:

Eu sting pociturile

Și săgetăturile,

Sting toate strigările,

Toate diocherile,â

Și toate căscările,

Toate mincicurile,

Toate habaticurile,

Sting toți ochii cei răi

Și gurile rele.

Să n-aibă ochi a-ngloba

Și gură a striga

Asupra mea.

Potolesc,

Osândesc,

N-aibă grija mea!

     Cărbunii se sting și în unt proaspăt, dar cei mai mult folosiți sunt cei stinși în apă. Apa în care s-au stins cărbunii este bună pentru a vindeca orice boală grabnică. În Bucovina se face astfel: Descântătoarea aduce apă neîncepută și pune vasul pe masă. Apoi face cruce cu un cuțit în apă și spune: ”În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh”, iar când spune ”Amin”, ”ie nouă cărbuni nestinși, îi taie cu cuțitul și, numărându-i îndărăpt de la 9 până la 1, îi aruncă cu cuțit cu tot în apă. După ce a sfârșit de descântat, împlântă cuțitul în pământ. O parte din apa descântată o dă celui bolnav ca să o beie, cu o parte îl spală pe la toate încheieturile, iar ceea ce mai rămâne o aruncă la țiținele ușei ori pe vârvul unui par”.

     În Broșteni, jud. Suceava, după ce se aduce apă neîncepută, se iau pe vârful cuțitului de trei ori câte nouă cărbuni și se fac movilițe, potrivite în așa fel încât să fie de câte trei ori nouă cărbuni în moviliță, și se fac nouă movilițe din acestea. Se stinge fiecare grămăjoară pe rând și se descântă. Descântecele se fac cu 3, cu 6 sau cu 9 cărbuni. În Bihor, cărbunii cu care se descântă de deochi îi aruncă în apă trei sau șapte fete în vârstă de 5-7 ani. În Uscați, jud. Neamț, se descântă astfel:

Cum se sting cărbunii iștei

Așa să se stingă potca și diochitura:

Din inimă,

De sub inimă,

Din rărunchi,

De sub rărunchi,

Din plămâi,

De sub plămâi,

Din maiu,

De sub maiu,

Din mațe,

De sub mațe,

Din șezut,

Din născut,

Din picioare,

Din gură vorbitoare,

Din tăte câte le are,

Din nărtițele nasului,

Din fața obrazului,

Din creștetul capului,

Din rădăcina părului,

Din mii și mii de vânuțe,

Din douăzeci de degetuțe,

Din mii și mii de încheieturele,

Din douăzeci de degețele,

Din tăte ciolănelele,

Din tăte degețelele,

Din tăte încheieturelele,

Din creștetul capului

Până-n tălpile picioarelor

Ș.a.m.d.

     Prin ținutul Bacău, de deochi se descântă cu trei sau nouă cărbuni, sau toți câți sunt în casa bolnavului aruncă fiecare câte un cărbune în apa neîncepută.

     În sfârșit, în farmecele de dragoste se petrece un cărbune aprins prin cămașă nouă, pe care o îmbracă fata căreia i se face de dragoste.

                                                                                                              Adrian Bucurescu

Târg în București

 

                                                                         Acuarelă de Amedeo Preziosi

Cositorul

 

           Mitologie românească

     Cositorul sau staniul este un metal alb-argintiu, maleabil și ductil. Se obține din casiterită, prin reducere cu cărbune. Se întrebuințează mult în aliaje și la acoperirea altor metale, pentru a le proteja împotriva coroziunii. Este cunoscut încă din Antichitate și de atunci se folosește, inclusiv de Români, atât în magia albă cât și în cea neagră. În limba tracă, i se spunea GA-S'TOR ”Care strălucește; Care arde; Care taie; Care înțeapă”; cf. rom. ca; satâr; jder; știr (bot.); engl. star ”stea”; alban. shture ”sturz; gaiță; graur”; latin. castor ”castor”; alban. gastare ”sticlă”; rom. gușter; custură. Iată un descântec din Roșiorii de Vede, jud. Teleorman, unde metalul este rugat să ajute bolnavul:

Costor,

Vostor, 

În tigaie te-am pus,

Pe tine te-am topit,

Și oameni i-ai lecuit;

Și te-am pus la N.

Să-i scoți durorile,

Junghiurile,

Fiorurile,

Cuțitele,

Săgețile,

Târomeala,

Fârșeala,

Amețeala

Din creștetul capului

Până-n degetele picerilor.

De-o fi din călcătură,

De-o fi după drum

Din răspântii,

Din mâncare,

Din sculare,

Din culcare,

De-o fi din răsărit de Soare,

De-o fi din fete necununate,

Cum taie secera asta buruienile,

Rugii, bozii, verzi și uscate,

Așa să taie de la N.

Boala, duroare, junghiurile,

Cuțitele, săgețile,

Și N. să rămâie curat,

Luminat,

Ca aurul strecurat,

Cum Dumnezeu l-a lăsat!

     Într-un descântec din Cioroiu, jud. Romanați, asistăm la lupta dintre două metale: cositorul, agent benefic, și argintul viu, adică mercurul, agent malefic:

Cum se topește cositorul,

Așa să se topească boala,

Dorul, gâlcile, bubele,

Amețelile, fârșelile, pirotelile!

De-o fi argintul viu din Sfinte

Sau de mână de om,

Sfintele să-și aducă aminte

Să-l lecuiască,

Să-l izbăvească!

     Într-un descântec din Gresia, jud. Telorman, cel descântat este trimis la biserică, dar pentru orice eventualitate i se zice și de cositor:

La biserică l-am mânat,

Să cază la daruri cel bolnav.

Dar d-o fi, d-o fi de la femeiea dat,

Ea te-a sorocit mai îmblânzit,

Eu te întorc mai amărât;

Ea te-a sorocit cu una, cu două,

Eu te întorc cu șapte, cu nouă.

Să te duci cu câinele alătrând,

Ca broaștele orăcăind,

Și ca șerpii dârâind,

Să te faci un leu-paraleu,

Să te pui în beregăți,

Unde sufletul iese des!

Toți costărarii te cumpărară,

Toate căldările, tingirile le spoiră,

Tot așa să se spele trupul lui N.!

Nouă păsărele venia,

Sfânta Miercuri le chema,

De leacuri le întreba,

La Puntea Raiului le trimitea,

Acolo ierburile să înverzească,

Vitele să pască,

Iar N. să se tămăduiască,

De spurcat, de Sfinte, de boală și altele!

                                                                     Adrian Bucurescu