Zbor deasupra unor coji de nuci
Mitzy scarpină pe gușă
Un cuptor cu microunde,
Care toarce după ușă
Plin de zurgălăi și funde.
Nasul oalei este roșu
Iar urechile ciulite;
A fugit din ea cocoșul
Cu sprâncenele-opărite.
Morcovii-au plecat cu dânsul;
Doar Grivei, sărmanul, n-are
De ce să-l mai umfle râsul,
Și și-a pus pe coadă sare.
De atâta alergat
Morcovii s-au morcovit,
Cocoșul s-a cocoșat,
Șoarecii s-au șoricit.
Pisicuțo, un' te duci,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu ghearele-n coji de nuci,
Cu crengile la pământ?
Adrian Bucurescu