A venit o iarnă făloasă și grea.
Ninge ca în copilăria mea.
Soarele-i alb, pe drum nici țipenie.
Albă e frumoasa Muntenie.
În așteptarea zilei de mâine,
latră rar, în căpiță, un câine.
Sfinții zugrăviți pe biserică
străjuiesc aventura feerică.
Și dacă ani mulți au trecut,
eu de uimire tot rămân mut
în fața naturii imaculate,
ce miruiește orașe și sate.
Nu se aude niciun cuvânt.
Nu știu, oameni mai sunt pe pământ
ori am rămas doar eu și un câine
în așteptarea zilei de mâine?
Parcă aud cădelnițe-n zare...
O fi în ceruri vreo sărbătoare?
În lumea vegetală recad -
în loc de gene am ace de brad.
Adrian Bucurescu
