Pe când zarea în rozalb strălucea,
s-au zvonit tunete dinspre Apus.
Brusc, cerul s-a făcut fumuriu
și toate luminile s-au ascuns.
De pe punte, văd râul Naparis
cum se-ncrețește, trecând lip-lip,
mistere aducând dinspre munți
și clipocindu-le prin nisip.
În zăvoi țipă o coțofană,
vedenii războinice saltă pe valuri,
lăstunii, amețiți de vânt,
bat în ferestrele din maluri.
Cum să-mi fie teamă de furtună,
când din Geții Piangeți mă trag?
Pe bolta zbuciumată de nori
vreau să mă iscălesc în zig-zag.
Adrian Bucurescu
