Mitologie românească
În mitofolclorul românesc, Pricoliciul sau Tricoliciul este Omul-Lup sau Omul-Fiară. Are unele trăsături comune cu Vârcolacul. Despre Tricolici relatează și Dimitrie Cantemir, în ”Descrierea Moldovei”: ”Tricolici este același lucru ca la Francezi Loup Garou; ei cred că oamenii se pot schimba în lupi și în alte fiare de pradă și că își însușesc într-atâta firea acestora, încât se reped și sfâșie atât oamenii cât și dobitoacele”.
Se spune că pricolicii sunt oameni care se pot preface în animale încă din viața lor. Ei sunt deosebiți de stafii, care doar după moarte se pot preface. Cei mai mulți sunt pricolici din voia lor, adică vrăjitori care, pentru un țel anumit al lor, se dau peste cap și se transformă într-un animal, fie ca să înspăimânte pe cineva, fie să facă anumite rele, de pildă să sece fântânile, să ia mana vitelor, să sperie copiii și altele. Ei se pot preface în orice animal, în afară de porumbel, de miel, arici, cerb și rândunică, fiindcă aceste animale sunt sfinte. De obicei, se prefac în lup alb sau în câine.
Mai sunt încă unii oameni, care fără să știe, în timpul somnului - cum ar fi lunaticii - se prefac în animale. Aceștia sunt pricolicii fără voie, din blestemul vrăjitorilor sau fiindcă au fost vânduți de mici diavolului, ori s-au născut în a treia generație tot din fată nemăritată. Pentru aceștia, schimbarea în animale este un blestem și o suferă ca o rușine, dar nu pot face nimic împotriva acestei nenorociri.
Pricoliciul este imaginat ca un om cu coadă, care, uneori, provine dintr-o împreunare incestuoasă. El poate străbate orice piedică și se așază pe pieptul oamenilor adormiți. Există și o credință după care orice om poate deveni pricolici, fie dacă-și bea propriul ud, ori, fără să știe, ud de lup.
Pricoliciul poartă uneori cap de om, alteori cap de lup pe trup de om. El acționează numai noaptea, prin pustietăți, păduri neumblate și răscruci de drumuri între sate. Din pricina firii lui murdare și a hrănirii lui cu animale bolnave sau cu leșuri, este considerat purtători de boli și boleșnițe. Viața lui nu e prea lungă; trăiește puțin, cam cât un lup. Dacă i se descântă, atunci poate trăi o viață de om.
Împotriva puterii diavolești a pricoliciului se folosește o iarbă rozacee, care crește în păduri, în locurile unde orice om blestemat sau un lup, dându-se noaptea de trei ori peste cap, se preface în pricolici. Această plantă se numește coada-pricoliciului.
Despre pricolici sau tricolici se crede că sunt progeniturile unor lupi vrăjiți sau lupi diavolești, care s-au încrucișat cu femei în păduri, sau sunt progeniturile unor lupoaice fermecate care s-au împreunat cu bărbați. Se spune că se hrănesc îndeosebi cu mânji din hergheliile ce rătăcesc pe dealuri cu fânețe. Însă când mănâncă mânji, se transformă în mânji-lupi, pentru a devora hergheliile din care provin.
Omul-Lup, care suferă din pricina condiției lui, poate scăpa cu descântece, cum este acesta, cules din satul Sărățeni, județul Ialomița:
În numele Domnului,
În numele Doamnei,
În numele Fiului,
În numele Fiicei:
N., tu nu ești fiară
Care omoară,
Precum nici lup nu ești,
Ca să te ferești.
Nu ești nici vârcolac,
Nici neam de drac,
Nu ești nici pricolici,
Nici arici-pogonici,
Nici strigoi,
Nici moroi,
Nici zmeu
Paraleu.
Ești neam de om curat,
Că la Prea Curata m-am rugat,
Și Ea S-a îndurat
Și te-a vindecat.
N. în biserică a intrat,
La icoane s-a închinat.
Preotul l-a primit
Și l-a miruit.
N. la casa lui a plecat,
La Soare s-a închinat,
De treabă s-a apucat,
Lumea l-a lăudat.
Desigur, Domnul, Doamna, Fiul și Fiica sunt amintirile Celor Patru Zei Supremi ai Daciei, simbolizați prin Cruce.
Adrian Bucurescu
