Venea clămpănind ca o barză de spaimă,
cu coarne de cerb clătinând zurgălăi,
cu blană bălțată, cu opinci potcovite,
în alai și chiuituri de flăcăi.
Toată lumea ieșea la gard și pe uliță,
chiar și când crivățul smucea nămeții.
Câinii lătrau ca la urs, și peste toate
pocneam din bici și noi, băieții.
Blagoslovit cu fiorii colindelor,
tot satul mirosea a cozonac,
iar Moș Crăciun punea caii la sanie
și înghesuia daruri în sac.
Ierni ca acelea n-am mai văzut,
fiorii colindelor nu-mi mai dau niciun semn,
doar în perete nemilos clămpăne ceasul
ca o brezaie cu pliscul de lemn.
Adrian Bucurescu
