Pieta

                           de Michelangelo Buonarroti

Orfeu, răstignit

                              Gemă tracică

Vinerea Mare. Prohodul

          Tradiții daco-române

     Au trecut 27 de veacuri de când, într-o zi de Vineri, Slăvitul nostru Zeu, Apollon-Zalmoxis, a fost ucis de cotropitorii scyți, înfricoșați de profețiile străvechi privind apariția unui Mare Conducător al Geților, care va elibera toată Tracia. Atât în scrierile autorilor greci și romani, cât și în colindele românești, se pomenește despre uciderea unui tânăr păstor de către niște străini. Desigur, cel mai mult în seamă trebuie să fie luat colindul de mort din satul Sărățeni, județul Ialomița, în vatra căruia S-au născut Gemenii Divini, Amândoi ziși și Zalmoxis. Iată un fragment din acest tragic cântec ritual, unde se spune că eroul a fost săgetat:
- O, mamă bătrână,
Cu brâul de lână,
Noi că l-am văzut
Și l-am cunoscut!
Mergând el cărare,
O săgeată mare
În piept că-i intrară.
La pământ căzu.
Noi nu-l mai văzurăm.
     Găsindu-L mort, rudele și ceilalți consăteni L-au adus la casa Lui, L-au scăldat, cum e și azi obiceiul, L-au înveșmântat în straie curate, L-au așezat în sicriu și L-au vegheat, pregătindu-L de îngropăciune.
     Acest ritual se numea, în graiurile tracice, PYROUR RHEDES ”Marea Ceremonie (Rânduială); Veșnica Pomenire (Cinstire)”; cf. rom. pururi, pururea; răzeș; latin. ritus ”rit; obicei religios”;  radio ”a străluci”; ratio ”luare în seamă; considerare”; alban. radhe ”rând; șir; succesiune”.
     Aceleași obicei se mai numea și PYRU RHEDES ”Despărțirea de Domnul; Viteazul Înjunghiat (Tăiat); Despărțirea de Domnul (Sfânt; Mag)”; cf. rom. boier; a birui; baier ”talisman; amuletă”; a reteza; a (se) rătăci.
     Din aceste două sintagme tracice, româna a moștenit Prohod și a prohodi, ritualuri ținute și astăzi în Vinerea Mare.

                                                                             *
                                                                          *    *

     La Români, în Vinerea Paștelui, căreia i se mai spune și Vinerea Mare sau Vinerea Seacă, se ajunează toată ziua, spre a fi ferit de boli și de necazuri. Nu se coace pâine. Prin unele locuri, se înroșesc sau se încondeiază ouăle. Oamenii se duc la biserică și trec pe sub Sfântul Aer. Seara, tot la biserică, se cântă Prohodul Mântuitorului. După ce pleacă de la biserică, se duc cu lumânarea aprinsă până acasă și, dacă nu se stinge, ocolesc casa de trei ori, făcând cruce cu lumânarea aprinsă pe pereții casei, ca să fie ferită de trăsnet, de foc și de boli. Lumânarea de la Vinerea Mare - care va fi aprinsă și la Înviere - se aprinde când e furtună mare, cu trăsnete și grindină.
     În seara de Vinerea Mare, când preotul ocolește sfântul lăcatș cu Sfântul Epitaf sau Sfântul Aer, se aprind lumânări la mormintele familiei. Nu se dă nimic afară din casă sau din curte, că nu e bine. Nu se ară, nu se seamănă, nu se sădesc pomi, căci toate ar seca în urmă. Cine se scaldă în Vinerea Seacă, înainte de a răsări Soarele, acela nu va mai avea boli în oase.

                                                                                                                Adrian Bucurescu