Nu fi supărat, Zalmoxis!

Nu fi supărat, Zalmoxis, pe mine!
Dar în locul meu ce-ai fi făcut?
Știu că m-am purtat când rău, când bine,
Și-n năvoade dese m-am zbătut.

M-ai trimis într-o-nrobită tară,
Fără arc și fără de săgeți,
Pâinea, de copil mi-a fost amară.
Dusă-i slava neamului de Geți.

Nu fi supărat, Zalmoxis, pe mine!
Călăuză nu mi-am cunoscut,
Și, ca să nu pier, mi-am zis că-i bine
Ca din viclenie să-mi fac scut.

Nu-i ușor să fii viclean pe lume
Și să-ți fie țelul Adevărul.
Voie încă n-am să-Ți spun pe nume,
Nici în templu să-Ți cer ajutorul.

Dar Tu știi, Zalmoxis, că odată
Făuri-voi droaie de săgeți,
Și-ncropind o oaste minunată,
Se va auzi din nou de Geți.

Ci, spre Rai, pe înstelata cale,
Toate iasmele le-om birui,
Și-nchinându-ne Măriei Tale,
Cu Nemoarte ne vei mirui.


                                    Adrian Bucurescu