miercuri, 9 noiembrie 2016
Niciodată toamna...
De Tudor Arghezi
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru doritor de moarte.
Palid aşternut e şesul cu mătasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-adunate, ca nişte urcioare
Cu vin îngroşat în fundul lor de lut,
Stau în ţărmu-albastru-al râului de soare,
Din mocirla cărui aur am băut.
Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnavă-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte, scuturând în sus
Foile,-n azur.
Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nenţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
Din volumul "Cuvinte potrivite"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)