Am fost întrebat de unii cititori de ce, dacă româna se trage din geto-dacă, nu se văd asemănările dintre ele. Există mai multe explicații în această privință.
Geto-daca populară, provenită din limba Troiei, care la rându-i moștenise limba atlantă, era o limbă muzicală, inteligibilă prin tonuri și accente, multă vreme fără reguli gramaticale precise, neavând de pildă genuri și plural. Pe deasupra, era foarte dialectală, fiecare trib având propria exprimare, ba chiar fiecare sat având graiul său. Cu toate acestea, sunt atestate cuvinte asemănătoare sau chiar identice, la mare depărtare, cum ar fi cele din Dacia și cele din regatele tracice din Asia Mică.
Ca să se înțeleagă între ei, Geto-Dacii apelau la ORO MANISA ”Limba Sacră; Vorbirea Inteligibilă”, în care fusese scrisă, printre altele, și Sfânta Scriptură a lor. Aceasta era limba regilor și a nobililor, și am prezentat-o în ”Tainele tăblițelor de la Sinaia”, Editura Arhetip, 2005. Și limba sacră și dialectele populare prezintă asemănări cu limba latină, unele moștenite până astăzi, de unde și varianta oficială că româna ar proveni din ultima.
Asemănările sunt explicate prin faptul că, după pierderea Troiei, o parte a populației de la Dunărea Inferioară a emigrat, sub conducerea prințului Aeneas, în Peninsula Italică. O urmă a patriei originare a pribegilor era cetatea ALTINA, Oltina de astăzi, de unde și etnonimul Latini. De altminteri, în celebra epopee ”Eneida”, autorul ei, Vergilius, este cât se poate de clar în această privință.
În articolul ”Primul Alexandru din istorie” am demonstrat că Troia își avea centrul pe țărmul apusean al Mării Negre, cu trei mari cetăți, Histria, Tomis și Callatis.
Ultimul rând al unei inscripții de pe o stelă de marmură descoperită la Tomis, Constanța de astăzi, precizează: I RI ONTIS EI TROIA: ”Am trăit (crescut) bine (cu drag) în Troia”. Pe stelă urmează o altă inscripție fără legătură cu prima.
După izgonirea Romanilor peste Dunăre, sub conducerea marelui rege Ramunch, Dacia a înflorit, reunită, plină de forță, respectând Cultul Zalmoxian și legile Belagines, cu o largă dezvoltare a economiei și comerțului. Din nefericire, după moartea lui Ramunch, unirea s-a destrămat, iar pe meleagurile Daciei au pătruns popoarele migratoare, unele de la capăturl pământului, și e de mare uimire cum a izbutit poporul autohton să se păstreze până astăzi, cu o limbă comună, vorbită pe un teritoriu imens.
Din acele vremuri tulburi s-au păstrat însă texte care fac trecerea de la geto-dacă la română. Acestea sunt încrustate pe pereții templelor de cretă din Murfatlar, ultim lăcaș zalmoxian din Dobrogea veacurilor VII-VIII. Iată câteva dintre ele:
IAT EI I II NISKO DUO TIO I AUR.
Traducerea:
Iat-O și pe Aceea care a născut Doi Zei de Aur!
Lexic:
IAT - ”iată”; cf. rom. iată!; uite!;
EI - ”pe aceea”; cf. rom. ei îi;
I - ”și”; cf. rom. i (arh.), slav. i ”și”;
II - ”care; aceea”; cf. rom. ea; aia; alban. ajo ”ea; aceea”;
NISKO - ”a născut”; cf. rom. născu.
DUO - ”doi”; cf. rom. doi, două; latin. duo ”doi”;
TIO - ”Zeu; Zei”; cf. latin. Deus, grec. Theos ”Zeu; Divinitate; Dumnezeu”; cf. rom. zeu; zeie ”zeiță”.
I AUR - ”de aur”.
Iată și o inscripție mai lungă:
FA LIU VI URDY LOUNY E SUILO GA I VION POEDEANI O YRPO MAMY SYN I TAN PYAIDE LOI EMVY OLD YJOI ILEIN
Traducerea:
Fie lumină! Să strălucească Luna și Soarele, ca să revină feciorii în cetate! Mama la sân să-și țină pruncul ei! Cei Doi Prea Frumoși să vindece!
Lexic:
FA ”fie; a fi”;
LIU - ”lumină; claritate; curățenie”; cf. rom. a (se) la ”a se spăla”; sued. ljus ”lumină”;
VI URDY - ”să strălucească; va (vor) lumina”; cf. rom. va arde;
LOUNY - ”Luna”;
E - ”și”; cf. rom. i (arh.), slav. i ”și”;
SUILO - ”Soarele”;
GA - ”ca”;
I VION - ”a veni; să revină”;
POEDEANI - ”feciori”; cf. rom. băietan;
O YRPO - ”în cetate”; cf. latin. urbs, urbis ”oraș”;
MAMY - ”mama”;
SYN - ”(la) sân”;
I TAN - ”a ține; să țină”;
PYAIDE - ”prunc; copil”; cf. rom. băiat; fată;
LOI - ”a(l) ei”; cf. rom. lui;
EMVY - ”doi; cei doi”; cf. latin. ambo ”amândoi; ambii”;
OLD - ”prea; foarte”;cf. rom. a aldui ”a binecuvânta; a slăvi”; a altoi; latin. altus ”înalt”;
YJOI - ”Frumoși; Minunați”; cf. rom. ojă; Iași (loc.); alban. joshje ”atracție; seducție; fascinație”;
ILEIN - ”să vindece”; cf. rom. alin; a alina; Alin, Alina, Ileana (n.).
Excelând în poezie, Geții de la Murfatlar au înscris și un catren:
CISTA
CUI CISTA
FOUST-A
OS SEIU
Traducerea:
Cinste cui cinstit a fost, este, (și) va fi!
Lexic:
CISTA - ”cinste; cinstit; în cinste”;
CUI - ”cui” (dativ);
FOUST-A ”fost-a”;
OS - ”este; sunt”; cf. rom. îs ”sunt”;
SEIU - ”va fi”; cf. rom. a si; sie (reg.) ”a fi; fie”.
În fine, încă o inscripție, tot de la Murfatlar, într-o română din veacurile VII-VIII:
HUL CE MAIHO OȘTEIANI VA FLYGHERA
Traducerea:
Descântec: Cea Divină pe oșteni să-i înflăcăreze!
Lexic:
HUL -”farmec; magie; vrajă; descântec”; cf. rom. Hală (mit.); alban. i holle ”fin; delicat”; huall ”fagure”; engl. holy ”sfânt”;
CE - ”cea; acea; aceea”;
MAIHO - ”divină”; cf. rom. maică ”monahie”;
OȘTEIANI - ”oșteni”;
VA FLYGHERA - ”va înflăcăra; să înflăcăreze”.
Cum se vede, în mare parte literele acestor inscripții aparțin așa-zisului ”alfabet chirilic”, în realitate vechi românesc, în care sunt scrise și textele de pe tăblițele de la Sinaia și în care s-a scris la noi până în veacul al XIX-lea. Frumoasa noastră limbă s-a vorbit și se vorbește și astăzi pe o arie imensă, din Peninsula Balcanică, până în Polonia, de la râul Nipru până în Cehia, adică pe întinsul fostului Imperiu Getic al lui Buerebuistas. ”O limbă ca un fagure de miere”, ”limba veche și-nțeleaptă” - așa o definea Mihai Eminescu. Și cine oare se putea pronunța mai limpede în privința ei decât poetul nostru național?
Adrian Bucurescu
