Mirelei

          Verișoara noastră, plecată la Cer la doar douăzeci de ani

Mult amar te-a-nvolburat
și dureri te-au viscolit
și devreme ai plecat
în solie spre Zenit.

Noi frumos te-am veșmântat,
flori de toamnă ți-am adus
și trei zile te-am vegheat
ca s-ajungi cu bine sus.

Când spre Cer te-ai înălțat,
ca o rază prea curată,
Zeii-n Rai te-au așteptat
și te-au înviat îndată.

Dar de-or întreba de țară,
tu stârnește-le mânia
și să spui că doar negară
mai răsare-n România.

Roagă-I să trimită iară
Oastea Lor cea Îngerească,
Dacia de-odinioară
pe deplin s-o mântuiască

Și sclipiri să ne răsară
prea curate între gene,
să ne tâlcuiască iară
Legile Zalmoxiene!

Și vegheați de Belagine,
viețile ne-om primeni,
iar din Cer lumine line
de noroc ne vor meni.

                            Adrian Bucurescu