vineri, 12 februarie 2016

Dragostea la Români



       
          Tradiții populare

  
     La prima vedere, cine ştie din ce pricină, proverbele şi zicătorile noastre nu se prea amestecă în dragoste. Pentru cei atinşi de acest sentiment există expresii destul de rare, cea mai cunoscută fiind aceea de îndrăgostit(ă) lulea, care stârneşte deseori amuzamentul dar şi nedumerirea. Cum adică "lulea"? Totuşi, explicaţia nu e aşa de dificilă, fiindcă îndrăgostiţii "se aprind", iar ce se aprinde scoate şi fum, cum se întâmplă şi cu luleaua. În acelaşi sens, îndrăgostiţilor nu li se aprind şi călcâiele?!
      Pentru că, în firea lucrurilor, cei îndrăgostiţi tind şi să se căsătorească, vechile noastre proverbe şi zicători insistă pe relaţiile stabilite între bărbaţi şi femei după nuntă. Sfaturile par a fi mai mult venite din partea bărbaţilor, dacă te iei după felul cum priveau foarte mulţi femeia, "muierea",  şi cum unii o mai privesc şi astăzi! Astfel, cică nici otrava nu-i mai rea ca muierea. Muierea e dracul, numai coarnele îi lipsesc. De muierea rea şi dracul fuge. Muiere tăcută greu găseşti. Cine are nevastă alături este muncit de griji. Bărbatul să aducă cu sacul, muierea să scoată cu acul, tot se isprăveşte. Decât a bărbatului, mai bine a argatului! Nu ştie bărbatul ce ştie tot satul. Muierea îmbătrâneşte, dar pofta nu-i conteneşte. Vai de casa unde bărbatul este muiere! Să cânte cocoşul, iară nu găina! 
     Dacă le asculţi pe femei, nici bărbaţii nu sunt mai breji. Astfel, bărbat bun şi usturoi dulce nu se poate. 
     Cum, în concepţia Românilor, chiar şi a altor neamuri, căsătorie perfectă nu există, proverbele şi zicătorile sunt şi ele pe măsură. Aşadar, bărbatul surd şi nevasta oarbă, cea mai tihnită căsătorie. Cum e lelea, şi bărbatul. Când muierea e mută şi bărbatul surd, e viaţa cea mai bună între amândoi. Şi-a găsit hârbul copacul, tigva dopul şi lelea bărbatul. Totuşi, nu pot trăi unul fără altul: aşadar, muierea fără bărbat e ca furca fără fus. Bărbatul fără muiere, ca şi când e luat de Iele...
     Părerile negative asupra femeilor au ecouri nu doar în folclor, ci şi în literatura română cultă. Astfel, cea mai bună soţie pe care o găseşte Stan Păţitul, din povestea lui Ion Creangă, tot are o coastă de drac, care trebuie neapărat să-i fie scoasă! Ce să mai spunem de povestirea "Kir Ianulea" de Ion Luca Caragiale, unde până şi dracul fuge de cea pe care o luase de soţie pe pământ şi, de frica ei, se ascunde în fundul iadului!
     Evident, toate aceste opinii despre femei sunt opera creştinismului, care le discriminează, nepermiţându-le  şi lor să devină preotese, ele neavând voie să intre nici măcar în altarele bisericilor!



     La urma urmelor, dracul nu-i chiar aşa de negru. În basmele noastre, Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, se iubesc nespus, fac o nuntă... ca-n poveşti, şi trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi. Doinele, şi ele, privesc dragostea ca pe unul dintre cele mai gingaşe şi profunde sentimente. Iată una din ele:
     La umbrar de liliac,
     Dragostile ce mai fac?
     Se sărută până zac;

     Iar în vale, la izvor,
     Se-ntâlneşte dor cu dor,
     Se sărută până mor.

                                                                        Adrian Bucurescu