vineri, 16 decembrie 2016
Iarna ialomițeană
Strânge pleoapele, domniță, uite fulgi de nea pe-aproape
și oglinzile zăpezii peste luncă ape-ape!
Dii, mânați, năluci bălane! Vino, dragoste, la mine!
Iată-n geana luncii albe zâne albe pe patine!
Zboară sania pe drumul lin, și vremea-i pe la toacă.
Aurii pletele-ți scapăr fulgere prin promoroacă.
Mânați măi, iuți inorogi, peste pârtia de lapte!
Largi vârtejuri joacă vântul vânăt de la Miazănoapte.
În obraji, iubito, proaspăt amiroase-ți ionatanul.
Ninge, hei, și n-are margini niciodată Bărăganul.
Lerui-ler, albă e noaptea, lerui-ler, de gheață-i Luna.
Lângă tine, mult iubito, cântă neaua-ntotdeauna.
Dii, mânați, năluci de aburi, stelele-s la noi albastre...
Tremură mereu un dor de iarnă-n sufletele noastre.
Iată, caii întrecut-au vântul, gândul mai că prindu-l!
Auzi, în cătun, iubito, îngânat arar colindul.
Cunună din flori de măr îți va împleti colindul...
Adrian Bucurescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)