Leacuri și rosturi daco-române
Toate plantele din flora României poartă nume tracice, fiind încă un argument al originii nelatine a poporului nostru, precum și dăinuirea lui din cea mai îndepărtată vechime pe acest pământ. Un exemplu în acest sens este vioreaua, moștenire a etnonimului BOYROI, atestat ca trib dacic de la izvoarele Vistulei. După cum era specificul limbii trace, cu sumedenie de omonime, și acest etnonim avea mai multe tâlcuri: BOY ROI ”Plantă Strălucitoare; Braț (Ramură) de Apă; Mlădiță Curată; Iarbă Frumoasă; Pui Sănătos; Crenguță În-cântătoare; Soi Minunat”; cf. rom. pai; foaie ”frunză”; pui; engl. boy ”băiat”; rom. Rai; râu; rouă; rui ”roșcat; arămiu; roșcovan; roșiatic; ciocârlan; ciocârlie”; alban. rroj ”a trăi; a exista”; rroje ”viață; existență”; BOYROY ”Strălucire; Superioritate; Înălțare; Creștere; Mlădiță; Ramură; Braț; Creație; Inteligență; Măreție; Mărinimie; Ocrotire; Tămăduire; Farmec; Mireasmă; Impresionant; Descântec; Salvare”; cf. rom. boier; a birui; pârău; faur; a făuri; viorea; fior; fiară; vaier; vioară; a se înviora; baier ”amuletă; talisman”; latin. puer ”copil”; alban. bujar ”boier; nobil; darnic; generos; galant”; bujari ”generozitate; larghețe; nobilime; boierime”. Multe din aceste tâlcuri i se potrivesc și viorelei, care-și trage denumirea tot din BOYROI.
Vioreaua este o plantă mică ierboasă, frumos mirositoare, care crește prin livezi, tufișuri, margini de pădure, având și varietăți cultivate, pentru mirosul frumos al florilor. Viorele sunt folosite ca expectorant și sudorific, dar mai ales în cosmetică, pentru parfum de viorele. Florile s-au întrebuințat și pentru vopsit în albastru. Ceaiul din rădăcini se lua împotriva tusei. Ca pectoral se folosea și ceaiul din flori. Rădăcina se dădea copiilor mici să o roadă, ca să le iasă dinții. Frunzele se puneau pe răni și bube. Se credea că sporește farmecul celor care o purtau. De aceea, fetele o aduceau și o sădeau în grădinițe sau în ulcele. Se făcea cu ele cununițe și se puneau pe mormântul fetelor și flăcăilor. O doină din Banat spune: ”Frunză verde de mohor, / Când o fi, mândră, să mor... / Cunună de viorea / Să o vadă maică-mea”. Se spune că viorica nu era o floare ca acuma, ci o copilă frumoasă. ”Cât timp a trăit maică-sa, nu era altă copilă mai iubită și mai fericită decât ea. Murind maică-sa și însurându-se taică-său de-a doua oară, vitrega nu putea deloc s-o sufere. Pentru toată nimica o mustra, o batjocorea și o bătea. Și azi așa, mâine așa, până ce într-o primăvară, nemaiputând-o suferi, o luă de mână, o duse la marginea unei păduri, și acolo o aruncă în omăt, cugetând că va degera și se va mântui pentru totodeauna de ea. Și într-adevăr, copila fiind mică și gingașă și neștiind pe unde să iasă din pădure, să se întoarcă acasă, în scurt timp, tupilându-se sub un tufiș și adormind acolo, a degerat de frig. Dar ea nu peri pentru totdeauna, ci se prefăcu într-o floricică, căreia îi zicem viorică. Și de atunci înfloresc viorelele primăvara, până ce nu apucă încă a se duce omătul. Și deoarece copila avea niște ochi întunecați-albaștri, și floarea viorelei e albastră”.
Dar viorelei i se mai spune și toporaș, denumire moștenită tot din limba tracă, anume din DOBERES, clan al Tracilor Paioni. Iată și tâlcurile: DO BERES ”Cel Curat; Cel Strălucitor; Cel Ardent; În (pe; de; la; din; cu) Vârf; Care înțeapă; Care străpunge; Care împunge; Care (se) bate; Cel Războinic; Cel Sălbatic”; cf. rom. de; engl. to ”la”; rom. făraș; peruzea; perie; a peria; var; a vărui; pară (de foc); vară; baros; latin. purus ”curat; curățat; natural; pur; nepătat; cinstit; virtuos”; verus ”adevărat; autentic; veritabil; real; drept; just; cinstit; sincer; conștiincios”; alban. bar ”iarbă; leac; remediu”; rus. berioza ”mesteacăn”; vera ”credință”; DOBERES ”Strălucitor; Curat; Bun; Sănătos; Frumos; Slăvit; Cinstit; Superior; Vârf; Înțepătură; Tăietură; Lovitură; Despărțire; Deosebire; Delimitare”; cf. rom. țifraș ”ornamentat; împodobit; cochet; mândru”; toporaș; teafăr; topor; a doborî; a tăbărî; tabără; Dobra, Dobre. Dobrea (n.); latin. Tiberis - fluviul Tibru; rus. dobro ”bun”.
Ceea ce e și mai interesant cu termenul DOBERES este că intrase într-o formulă geto-dacică sacră. Astfel, în ritualul de trimitere a solilor la Zalmoxis, preoții cântau: DOBERES DABE IS ”Cei Curați (Vrednici) se înalță”. Tot atunci spectatorii se prindeau într-o horă jucată până astăzi, zisă Ciuleandra sau Șuleandra. Din DOBERES DABEIS, etimologia populară a reținut un vers cu care începe cântecul omonim: Două fire, două paie...
Dar iată că și altă delicată floare poartă numele de toporaș. I se mai spune și tămâioară, violetă sau micșunea.
Dincolo de valoarea ornamentală, tămâioarele sunt plante comestibile, atât frunzele cât și florile. În volumul ”200 de Rețete Cercetate”, apărut în Moldova pe la 1842, scos de Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi, apare și o rețetă numită ”zalatină de toporași”. Pelteaua de toporași era obținută din sucul florilor, îndulcit cu zahăr și închegat cu gelatină, pe vremea aceea obținută din oase de morun. Iată și minunata rețetă: ”Să iei 60 dramuri toporași (200 gr.), numai frunzele (petalele) de la floare și le opărești cu o litră (320 ml.) de apă clocotită. O lași până se limpezește, apoi torni apa aceea peste 40 dramuri (130 gr.) zahăr. Pui și zamă de la două alămâi și o lași puțin să fiarbă, apoi pui trei dramuri (10 gr.) de clei topit de morun. O lași să se răcească și o strecori printr-o până în calup (formă de metal)”. În Europa medievală, meșteri specializați extrăgeau ulei parfumat și esență din această plantă. Florile proaspete conțin un pigment puternic, care a fost întrebuințat în mod tradițional la vopsirea țesăturilor în albastru-pastelat.
Cu numele de tămâioară, gingașa floare este legată de celebra regină a Massageților, TOMYRIS.
Iată tălmăcirile din acest nume glorios: TO MYRIS ”Cea Strălucitoare; Cea Curată; Cea Frumoasă; Cea Bună; Cea Apreciată; Cea Inteligentă; Care (se) simte; Cu Mireasmă; Cea Minunată”; cf. rom. de; engl. to ”la”; rom. mirază ”oglindă”; mire; mireasă; muiere; mioară; miere;mir; a se mira; alban. i mire ”bun”; miresi ”bunătate”; mirez ”aromă; mireasmă”; miro ”mir”; mirosje ”miruire”; mirre ”smirnă”. TOMYRIS ”Strălucitoarea; Vrednica; Inteligenta; Curata; Frumoasa; Plăcuta; Înmiresmata; Minunata; Grozava”; cf. rom. a (se) dumiri; tămâiere; tămâioară; temere; arom. dâmară ”neam”; alban. xhamor ”sticlos”; damar ”izvor; vână; filon”; tmerr ”groază; spaimă; oroare; înfricoșare”; tmerroj ”a (se) îngrozi; a (se) înfricoșa; a (se) înspăimânta”.
În fine, denumirile de micșunea, micșinea și micșin îi vin acestei minunate flori tot din tracă, unde avem atestate numele de MUCASEN și MUCASENUS, ultimul fiind al unui Dac din Apullum. Iată ce înseamnă și MUCASEN/MUCASENUS: MUCA SENUS ”Ramură Frumoasă; Mlădiță Curată; Plantă Minunată; Iarbă Tămăduitoare; Plantă Hrănitoare”; cf. rom. moacă ”bâtă; ciomag”; mac (bot.); omag (bot.); a sana ”a însănătoși; a îndrepta; a înfiripa; a întrema; a înzdrăveni; a lecui; a ridica; a tămădui; a vindeca”; sân; latin. sanus ”sănătos; întreg la minte”; alban. sane ”fân”; sanez (bot.) ”gențiană”; germ. schon ”frumos”. MUCASENUS > *MOXINUS ”Hrană; Grâne; Bucate; Bunătăți; Întremare; Forță; Superioritate; Belșug; Mulțumire”; cf. rom. magiun; micșunea; a măcina; Măgeanu, Moceanu (n.); latin. maximus ”maxim; în cel mai înalt grad; foarte mult; perfect; bucuros”; franc. magasin ”magazin”.
Adrian Bucurescu
