Demult nu mi-a mai plăcut atât de mult așa o carte cum este ”Femeie în fața lui Dumnezeu” de Melania Cuc. Nu se prea mai scrie astăzi așa de frumos. Cartea a apărut în Editura EIKON din Cluj-Napoca. Nu este basm, căci unele personaje și întâmplări sunt din zilele noastre. Altele, din vremuri demult apuse. Eroina principală este Dacia Diugan, o dansatoare de mare succes, care pleacă din lumea ei mondenă pe un drum inițiatic, în căutarea mântuirii. Frazele sunt câteodată cronicărești, lungi, părând a fi poeme în versuri albe. Povestirea Melaniei Cuc poate fi socotită și una științifico-fantastică, căci eroina trece dintr-o lume într-alta, iar atmosfera seamănă uneori cu cea din filmul ”Solaris”, în regia lui Andrei Tarkovski, după romanul omonim al lui Stanislaw Lem, însă cu multe imagini specifice doar mitofolclorului românesc. În această istorisire, Dacia antică este plină de mister și vrajă, tot așa și Dacia din vremea noroadelor migratoare, unde hălăduiesc personaje implicate în destinul tulburător al dansatoarei, care, desigur nu întâmplător, se numește și ea tot Dacia. Chiar și numele ei de familie, Diugan, pare a sugera vremea migrațiilor, căci în graiul Goților, diugan, cu varianta deigan, însemna ”a forma din lut”. În acest sens, unul din bărbații din viața de pe altă lume a dansatoarei pribege, un prinț tătar, se pricepe la olărit, iar la un moment dat creează un vas după trupul femeii. De multe ori, cele două lumi se amestecă, iar finalul nu este prea limpede, se lasă doar ghicit, dănțuitoarea fiind salvată de un inorog, care, dacă ne luăm după titlul cărții, o duce, spălată de toate relele, în cer, în fața lui Dumnezeu. Salvată este cu această carte și literatura română, care părea a-și fi pierdut din forța și frumusețea atâtor pagini ale înzestraților scriitori de dinaintea noastră. Nu este nicio exagerare. Felicitări, Melania!
Adrian Bucurescu
