Satul s-a acoperit
cu flori de vișin.
De acest Rai înflorit
mereu mă sprijin.
Boii, în cornurele,
duc leagăne de mătase,
ca să se plimbe în ele
fetele frumoase.
Vreascuri țiuie în fum.
S-a încălzit calendarul.
Căruțe trec pe drum
spre câmp cu bălegarul.
De sub urmele vacii,
din reavănul pământ
vor izbucni sângerând macii
jertfiți la orice pală de vânt.
În alb-negru-verde,
prin vișinii în floare,
cine s-ar pierde,
cine ar cerși îndurare?
Cât am fost apriat,
prinosul nu mi l-ați primit.
Și iată, la suflet m-am schimbat
și m-am zăltat și m-am zgubilit.
De atunci, pentru mutanții seci,
departe de vișini în floare,
cu gânduri ordonate și reci
m-am pregătit de răzbunare.
Temeți-vă dinspre ghioc
toți care m-ați rănit!
Un vifor de foc
spre voi s-a stârnit.
Adrian Bucurescu
