Divina Europe, Divina Românie
Frumoasa Războinică
Sub titlul ”Armindeni sau Victoria Dacilor asupra Romanilor”, din serialul ”Istoria Secretă”, am pomenit-o pe BENDIS ”Cea care (se) bate”, Zâna Victoriei la Atlanți, apoi la Traci. Am văzut că această divinitate patrona Primăvara, Răsăritul și Zorile. Nu am epuizat nici pe departe povestea despre ea. Acum e vorba despre un alt supranume al Zânei, anume EU ROPE ”Cea care învinge; Cea care (se) bate; La Luptă”; cf. rom. aia; alban. ajo ”ea; acea; aceea”; rom. rabă ”câștig”; a răpăi; alban. rrufe ”fulger”.; rom. herb ”blazon; stemă”. În română, de la EUROPE, de la tâlcul de ”Care se zbate (flutură; fâlfâie)”, s-a format aripă, a se înaripa și înaripat. De altminteri, în toată iconografia antică, Zeița Victoriei este întotdeauna înaripată.
Crăiasa Zorilor
În calitate de Patroană a Dimineții, deci a Luminării, divina împărăteasă mai era numită și DERI-MAKE: 1. ”Imboldul (Împungerea) Luminii”; cf. rom. zori; a (se) zări; zare; jar; a măhăi ”a mișca; a lovi; a lovi cu sabia; a pregăti”; moacă ”bâtă; ciomag”. 2. ”Sfânta Dimineții”; cf. rom. zori; latin. magus ”mag; vraci; preot persan”. 3. ”Care lovește cu Forță; Care împunge ca un Cornut; Peste Bour; Care înfruntă Taurul”; cf. rom. tare; tărie; a dura; a durea; alban. ter ”taur”; engl. deer ”cerb”; rom. a măhăi; moacă; grec. megas ”mare”; rom. turmac ”pui de bivol”; a se zdrumica. De la aceste tălmăciri, Grecii antici o reprezentau pe Europe călare pe un taur. Cât despre miturile create de aceștia despre ea, obsedați de aventurile amoroase ale divinităților lor, nici că mai merită pomenite.
Denumirea DER se aplica de cei din vechime tuturor cornutelor, domestice sau sălbatice. De aici, în mai multe colinde românești de fată mare, un bour poartă o vrednică fecioară. Iată o variantă:
Cetioară, cetioară,
Vine Marea cât de mare,
Cât de mare, margini n-are.
Da Mare și-mi aducea
Doi brazi nalți
Și cetinați,
Cu molidvi alăturați.
Între brazi, între molidvi,
'Noată-noat-un bour sur,
'Noată-noată-n coarne poartă.
Dar în coarne ce-și mai poartă?
Poart-un leagăn de mătasă.
Dar în leagăn cine-mi șede?
Șede Ana, fată dalbă.
Că ea-i mică și-nțăleaptă.
Poartă-n brață
Iarbă-creață,
Și la brâu-i spic de grâu,
Și-n ceșcuță.
Tămâiță...
Desigur, acest colind este o transfigurare dintr-un străvechi imn închinat Zânei Zorilor și a Victoriei...
Forțele noastre de pe Cer
Supranumele de DERI MAKE ”Care înfruntă Taurul”, atribuit ulterior Zânei Victoriei, vine încă din Neolitic, când a fost întemeiat Primul Imperiu Atlant, căci iată ce scrie Platon în dialogul ”Kritias”: ”După ce se dădea drumul unor tauri în țarcul sfânt al lui Poseidon, regii, rămânând singuri, înălțau rugi zeului ca acesta să primească victima ce îi va fi pe plac; după aceea, ei porneau la vânătoare, fără arme de fier, doar cu sulițe și arcane. Apoi, acela dintre tauri care fusese prins era dus lângă stelă și înjunghiat lângă partea ei de sus, în vreme ce ei jurau pe inscripție. Pe lângă legea lui Poseidon, stela mai cuprindea și formula unui jurământ care prevestea mari nenorociri celui ce l-ar fi trădat. Când, deci, după sacrificiul potrivit cu legile lor, ei închinau toate mădularele taurului al cărui sânge îl amestecau într-un crater, aruncau apoi un cheag de sânge asupra fiecărui mădular; după aceea îl azvârleau în foc, împlinind astfel curățirile stelei. Mai departe, scoțând cu căni de aur sânge din crater și, cu sângele scos astfel, făcând libațiuni pe flacără, ei jurau să hotărască potrivit cu legea gravată pe stelă, să pedepsească pe acela dintre ei care ar fi încălcat dinainte unele puncte, să nu încalce cu bună știință în viitor niciuna dintre poruncile inscripției, să nu poruncească vreodată nimic din ceea ce nu s-ar potrivi cu hotărârile Părintelui lor, mai mult, să nu se supună niciodată altor porunci decât ale lui. După ce făceau acest legământ, pentru dânșii, ca și pentru urmașii ce aveau să se nască din ei, fiecare bea ce mai rămăsese în cană, iar cana o așeza ca prinos în sanctuarul zeului; apoi fiecare se ducea la cina și la îndatoririle sale”.
Devenit ofrandă a primului împărat atlant, Poseidon, care era divinizat încă din timpul viețuirii pe pământ, taurul a devenit el însuși sacru, după cum se vede și de la o machetă a unui templu, aparținând culturii Cucuteni, care, acum 6.000 de ani era cea mai avansată din lume. Deasupra celor două intrări, sfântul lăcaș are câte o pereche de coarne, simboluri de trofee împărătești.
Divinul Bovideu este bine reprezentat în aria acestei superbe culturi, iar sacralitatea lui a dus și la legenda prefacerii lui Zeus în taur, ca s-o fure pe prințesa Europe, precum și la colindul românesc cu bourul ce poartă leagănul cu fata mare. Desigur, nu degeaba a dat Taurul denumirea unei constelații, precum și a uneia dintre cele 12 zodii.
Nu este exclus ca prima EUROPE să fi fost soția lui, KLEITHO, Crăiasa Amazoanelor., zisă și DERI-MAKE ”Cea care înfruntă Taurul”, căci nunta a avut loc după un crunt război între cei din dreapta și din stânga Dunării.
Amintirea întâiului nostru împărat a rămas de-a pururi în constelația numită de Români Boarul. Zisă și Văcarul, această constelație pare a conține două perechi de coarne, una formată din Coroana Boreală, iar cealaltă din înșiruirea de stele ce merge spre Carul Mare. În anticul Babilon, ce făcuse și el parte din Primul Imperiu Atlant, stelele constelației Boarul erau cunoscute sub numele de SHU.PA. Ele au fost descrise ca aparținând unei constelații a zeului Enlil, care era liderul panteonului babilonian, patronul special al agricultorilor.
Nădejdea rămâne cu Fiii Luminii!
- Fericirea țării de la noi așteaptă.
De deșarte vise să nu ne-nșelăm.
Moarte și sclavie la străini aflăm.
Viitor de aur țara noastră are,
Și prevăz prin secoli a ei înălțare.
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare și solii
Țara noastră a fost cândva condusă de crăiese cu supranumele de EU-ROPE ”Care învinge”, și de BENDIS ”Izbânda”. Au domnit în țara noastră împărați ca BOYROI ”Biruitorul” și ROMAN ”Victoriosul”. ROMÂNIA însăși se tălmăcește prin ”Victorioasa”; cf. rom. a rămâne ”a întrece; a învinge”. ROMÂNIA înseamnă și ”Luminoasa; Strălucitoarea; Rumena”...
Imperiul Atlant, cu întâia capitală pe tărâmul nostru, cuprindea toată Europa. Așadar, strămoșii noștri au întemeiat Prima Uniune Europeană. Ce vremuri!
”Străinii” din poezia lui Bolintineanu sunt și unii născuți în România, care batjocoresc întruna țara, poporul, plaiul mioritic, ne bagatelizează istoria, ne stâlcesc limba, ne fură, ne mint și ne trădează.
Astăzi, forțele întunericului pun nu doar România la grea încercare, nu doar Europa, dar încearcă să strâmbe toate Legile Firii, toată Ordinea Divină a Lumii.
Îmi amintesc însă niște versuri dintr-un vechi și minunat cântec de-al nostru, scris de Ciprian Porumbescu, care, conform ”corectitudinii politice”, nu se mai cântă:
Pân' pe cer și cât în lume
Vor fi aste trei culori,
Vom avea un falnic nume
Și un falnic viitor.
Iar când, fraților, m-oi duce
De la voi și-o fi să mor,
Pe mormântul meu să-mi puneți
Sfântul nostru tricolor!
Așijderea, fraților, râvnesc și eu,
Adrian Bucurescu.
