Prietene de luptă forte, prietene de vis și muncă,
de demult purtăm pe lume o poreclă de țăran,
și ne doare când vreo snoabă prin autobuz aruncă
aspre vorbe despre larmă, amintind de Bărăgan.
Da, noi mirosim a ierburi, și din când în când ne strigă,
asurzind întreaga luncă, sângele de hoți de cai,
și-am lăsat la barieră o sudalmă și-o opincă
și iubim salcâmii-n floare și islazul cu susai.
Noi nu vindem idealuri pentru nicio pungă plină,
ci cu patimă firească iscodim ades cetatea,
însorind noile locuri cu a câmpului lumină
și-n puzderia de oameni ne-asumând singurătatea.
Da, noi mirosim a reavăn, ca pelinul și ca macii,
și iubim smaraldul ierbii și ciorchinii plini de struguri.
Da, noi încă păstrăm datini, și-n grădina sfintei Dacii
ne nostalgiem pruncia ca florile după muguri.
Adrian Bucurescu
