Mărgeaua Șerpilor
Mitofolclorul românesc spune că balaurii provin din șerpi. Într-o anumită zi de primăvară, din șapte în șapte ani, se strâng la un loc toți șerpii, de toate vârstele și mărimile. Locul acela este într-un munte stâncos, înconjurat de bălării și necălcat de picior de om. Când se apropie acea zi, toți șerpii devin neliniștiți, dansează la Lună, apoi pornesc ca vrăjiți. În acel loc muntos, șerpii se strâng unii într-alții, aplecându-se în dreapta și în stânga, fluierând întruna, până ce se adună toți. Atunci își varsă balele, pe rând, într-un loc ferit, în vreme ce care-i mai bătrân dintre ei descântă cu stihuri numai de el cunoscute. Din balele acelea, amestecate și vrăjite, se încropește o nestemată cu străluciri solare, care se numește Mărgeaua Șerpilor. Pentru ea se luptă toți șerpii, până când cel mai puternic izbutește s-o înghită. Întreaga ceremonie se numește Fiertul Mărgelei.
Dacă vreun om nimerește la această ceremonie, e bine să ia o nuia de alun, să o vânture spre aluniș și să spună:
- Șerpi, șerpișori,
De rău făcători,
Intră-n bortă, că iarna vine
Și-i rău pentru tine!
După rostirea acestor stihuri, trebuie să se dea la o parte, căci șerpii se vor înșira unul după altul și vor porni spre aluniș. Omul trebuie să-l ucidă pe cel din frunte, pe cel din mijloc și pe cel din urmă, să caute în gușa ultimului și va găsi nestemata vindecătoare de mult boli.
Dacă nu e prins de nimeni, șarpele care a înghițit acea piatră scumpă fuge prin codri și, dacă șapte ani de-a rândul nu l-a văzut niciun om, se preface în balaur. Dacă însă a zărit față de om în cei șapte ani, șarpele plesnește de necaz. Iar dacă a ajuns balaur, se ascunde într-un lac sau într-o fântână, de unde e scos doar de solomonari.
Se mai prefac în balaur șerpii care trăiesc cât trei vieți de om și au făcut numai rău în tot acest timp. Când coboară din nori, balaurul se ascunde în iazuri sau în puțuri și înghite oameni și vite.
Alături de alte făpturi fantastice, balaurul locuiește în Tărâmul Celălalt, și se hrănește cu pui de pajură sau de zgripțuroaică. Atunci Făt Frumos, părăsit de frații săi ticăloși, salvează puii, și drept răsplată, pajura îl readuce în Lumea Albă, adică în lumea noastră.
Adrian Bucurescu