Niciodată nu vom mai fi tineri.
Nu mă înșelați cu vârsta-nțelepciunii.
Florile de măr proaspete, rozalbe
nu-s totuna cu câlții și tăciunii.
Merii mei pletoși, este primăvară,
pentru voi mlădie văluri de mireasă.
Merii mei zănatici, cum rotiți coroane,
prinții mei de sânge verde de acasă!
Mie peste iriși mi-a pătruns rugina.
Visurile-mi pleacă unu câte unu.
Bate-mi-se-zbate inima-regina
tot mai rar la pașii tineri de femeie.
Merii mei zănatici, trece-vă și toamna
și lumini ascunde iarna în ninsoare.
Meri pletoși, am încetat să caut
un răspuns la cea mai grea-ntrebare.
Că mai bine-ar fi și eu măr să fiu,
și-n muguri să-mi cadă din cer câte-un fulg,
să-nfrunzesc sub Lună, să-nfloresc la Soare,
și să nu mă tulbur că merg spre amurg.
Adrian Bucurescu
