Tradiții daco-române
Venind primăvara, Geto-Dacii se pregăteau de războaie, umblând la arme. Obiceiul se numea SICA-BOI, care însemna ”Curățirea (Lustruirea) Săbiilor”; cf. sica ”sabia dacică”; rom. baie; a (se) îmbăia; boia ”vopsea”; a (se) boi; alban. boje ”vopsea; culoare”. Dar, cum traca avea tonuri, cuvintele puteau avea mai multe sensuri, așa că SICA BOI se tălmăcea și prin ”Tăierea (Oprirea) Poftelor”; cf. sica; rom. sec; a seca; latin. sicco ”a seca; a secătui”; rom. voie; a voi; a îmbia. Așa a apărut sintagma românească Lăsatul Secului. Prescurtat, obiceiul se numea SAECUS, care se tălmăcea prin ”Purificare; Curățire; Abstinență; Oprire”; cf. rom. sec; a seca; latin. sicco; rom. sacâz; zăgaz; a zăgăzui. Dar, specific limbii trace, cu multe omonime, SAECUS mai însemna și ”Șase”; cf. latin. sex, germ. sechs, engl., fr. six ”șase. De aici, s-a moștenit și măsura Postului Mare, care ține șase săptămâni, fără cea a Patimilor. SAECUS putea fi înțeles și ca ”Iertare”; cf. latin. excuso ”a scuza; a justifica; a disculpa”; it. scusa ”scuză”. Așa a apărut și tradiția iertăciunii, când începe Postul Paștelui.
La Români, începutului Postului Mare i se spune Lăsata Secului, Lăsatul Secului sau Zăpostitul. Postul ţine până la Paşte. De Lăsatul Secului, toţi mănâncă, seara, la masă, câte un ou fiert, căci "cu un ou se astupă şi cu un ou se destupă gura la Paşte", şi ca să li se pară postul mai uşor şi mai scurt. Se fac iertăciunile: rudele şi vecinii îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în post.
După ce s-a mâncat, seara, masa nu se ridică, şi se pune, pe o farfurie, din fiecare mâncare câte puţin, împreună cu solniţa cu sare, o felie de pâine şi un pahar cu vin, şi se lasă până dimineaţa, ca să mănânce şi morţii.
De Lăsata Secului, se face şi plăcintă cu brânză şi se petrece în lege, cu lăutari, căci şapte săptămâni nu mai sunt îngăduite petrecerile. În unele locuri, se bate alviţa. După ce s-a mâncat, se aşează toate oalele cu gura în jos, ca familia să fie ferită de pagubă.
La Lăsatul Secului, se strigă flăcăii care au rămas neînsuraţi, dar mai ales fetele care au rămas nemăritate. Duminica seara, când începe Săptămâna Albă şi în cea următoare, când începe postul propriu-zis, copiii de la 12 ani în sus şi flăcăii, după ce s-a înserat, ies cu hodăiţele pe câte un deal sau o altă înălţime, deasupra satului. Hodăiţele se fac din nuiele cu câte două ramuri, între care se îndeasă bine paie şi tuleie de porumb, pe care le aprind în deal, purtându-le din mână în mână şi făcând cu ele tot felul de mişcări, încât din sat par focuri de artificii. În alte locuri, se agaţă tivgi sau cutii de tablă, pline cu păcură şi cărbuni, care ard în vârful unei prăjini.
După ce hodăiţele au ars, băieţii şi flăcăii se înşiră în rând, în frunte cu un vătaf, şi încep a striga, batjocorind mai cu seamă fetele rămase nemăritate sau feciorii rămaşi neînsuraţi în Câşlegi. Strigările sunt de felul acesta:
Olelie,
Olelie,
Fata lui nenea Ilie
S-a uitat în iaz
Şi de ciudă şi de necaz
Că nu s-a măritat,
I-a ieşit pe piele vărsat.
*
Alo, more, more,
Silito, silito, more,
Uiuiu, pe deal în sus,
Prind fetele mâţe-n jug;
Şi anume cin' le mână?
Fata lui N. N. cea bătrână.
Bate-o, Doamne, şi-o trăsneşte,
Că ea cum le mai plesneşte!
Bate-o, Doamne, şi-o detună,
Că ea tare le mai mână.
*
Alo, more, more,
Silito, silito, more, ,
Asta-i fata popii nost:
Ţese pânză făr' de rost;
Printre iţe, printre spată,
Paşte-o iapă-mpiedicată,
Iar pe sulul dinapoi -
Şaptezeci de lăturoi,
Iar pe sulul dinainte,
Dracul le mai ţine minte.
În Muntenia, acest obicei se numeşte Dihorniţa, Olelia sau Uralia.
Începutul Postului Mare este a doua zi după Lăsatul Secului. Se face Spălăcania sau Spolocania, adică se spală toate vasele în care s-a gătit în ele de dulce înainte de post. În această zi se iau câinii în tărbacă sau se dau în jujău, ca să se facă (mai) răi.
Gâştele sunt îngrijite foarte bine, ca să nu le lipsească nimic. Tot în această zi se serbează şi Ciricul Păsărilor, ca să nu mănânce păsările sămânţa de cânepă.
Adrian Bucurescu
