Pelinause
În steaua Pelinause
la mii de doruri-lumină
umbrele celor dispăruți
și ale celora dispărute
pâlpâie ca o flacără lină
În steaua Pelinause
la mii de amintiri-lumină
chiar și caii sunt umbre
chiar și peștii sunt umbre
în lamura alb-opalină
La mii de lacrimi-lumină
pâlpâie o flacără lină
că nu e flacără lină
ci sunt cuvinte oprite pe buze
Tăcută și rece-i Pelinause
Să știi: chiar și caii sunt umbre
char și ulmii sunt umbre
chiar și flacăra-i rece
albe dorite fluide umbre
în steaua Pelinause...
Adrian Bucurescu