Ulcioarele

La cel sat fără de nume,
La hotar de datină,
Spune-se că râu-n spume,
În bulboane de descântec,
Veșnic ar șopti un cântec
     Și-o poveste clatină...

Că ulcioarele-ar fi fete
Ce-au astâmpărat de sete
Gura arsă de voinic,
În văleatul Patimei,
În nopți negre pe colnic
Și-n licărul lacrimei,

Și că-n apa de izvor -
Ce-năuntru tremură -
Nu e decât tainic dor...
....................................
- Hai la ulcioare, ulcioare.
Cu grumaz de căprioare
Și mijloc de fată mare!...
Auzi! Darnicul descântec
Te îndeamnă să bei cântec...

                           Adrian Bucurescu

     P. S. Această poezie este debutul absolut al autorului, în revista ”Stăruința”, a Liceului Teoretic Urziceni, Iunie 1968