Războinicele și războinicii Daciei
Mai poți vedea (femeile) ocupate cu treburile gospodăriei, măcinând grâul, țesând inul și lâna; fie conducând căruța, fie alergând înnebunite pe câmpul de luptă, ațâțându-i pe luptători cu strigătele lor, luând parte ele însele la luptă sau înarmate cu torțe aprinse cu care ardeau capul și umerii prizonierilor romani. Tovarășe de nădejde ale soților lor în viață și în moarte, ele se jertfesc voluntar pentru a fi îngropate în același mormânt sau beau din aceeași cupă otrăvită, pentru a nu cădea în mâinile dușmanilor.
Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris, Ernest Leroux, 1886, p. 48.
(...) femeile lor îi însoțeau în război, stimulau pe bărbați la vitejie, le lăudau faptele, le legau rănile și luptau ele însele când situațiile erau extreme și bărbații trebuiau să cedeze. Există multă exemple care vorbesc de vitejia femeilor, ele fiind vestitele Amazoane. Acasă lucrau pământul, creșteau copiii și-i lăsau pe bărbați să se odihnească după câte un război.
(...) Educația copiilor era severă, cu toate că era făcută de mame. Tinerii erau fortificați de timpuriu în vederea războiului, erau obișnuiți cu gerul și cu canicula, învățați să suporte foamea și setea, erau instruiți în mânuirea armelor, cu toate că nu aveau voie să le folosească înainte de a fi ajuns la vârsta bărbăției lor. Li se educa respectul extrem față de rudele lor și învățau să aprecieze în mod special frăția de sânge.
Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterhaltungen..., Sibiu, Martin Hochmeister, 1784, p. 21.
