Formarea pluralului în limba română
Toate limbile pe care specialiștii le-au denumit ”indo-europene” derivă din limba atlantă. Între ele, daca era cea mai conservatoare, păstrând multă vreme trăsăturile de început ale atlantei, așa că, din acest punct de vedere, ea poate fi considerată ”Mama Tuturor Limbilor Europene” și ar trebui să ia locul sanscritei, ca sursă științifică principală, întrucât ultima a fost transcrisă foarte târziu, când deja evoluase.
Cercetările arată că, vreme îndelungată, daca nu a avut nici gen, nici plural, acesta din urmă realizându-se cu totul altfel decât în româna actuală. În treacăt fie spus, lipsa pluralului a dus și la dispariția Zeiței Diana din cultul zalmoxian, rămânând doar Apollon-Zalmoxis, metamorfozat între timp în... Iisus Christos... Când oare, întru grația divină, va reveni poporul român la adevăratul său cult?
Echivalențe singular/plural din limba veche se regăsesc în dialectele românești de astăzi. Exemple din dialectul meglenoromân: scândur ”scânduri”, limb ”limbi”, ficior ”feciori”, coz ”cozi”, văț ”vaci”, surăr ”surori”. Exemple din dialectul istroromân: fețor ”feciori”, gras ”grași”, pinez ”bani”, sor ”surori”, mul'er ”muieri”, lup ”lupi”.
Un substantiv sau un adjectiv din limba dacă, primind sufixe, puteau avea, concomitent, fie sensuri augmentative, fie de plural. Un astfel de sufix era -I, exact cum se formau unele substantive la plural în limba latină, care derivase din cea dacă. Iată câteva exemple dacice de augmentativ/plural, cu denumiri de triburi trace: ABIOI, AGRIANI, AITOLI, ALIZONI, AMANTINI, ANARTI, ANDIZETI, ANTI, APSINTHIOI, ARDIAEI, ARTACI, ASTAI, ATAMANI, AUTARIATI, AZALI, BENNI, BESSI, BIEFI, BIESSI, BISALTAI, BISTONI, BITHYNI, BOYROI, BREUCI, BRIANTAI, BRISAI, BRYGOI, BURI... Dintr-un dicționar antic, mai aflăm că, la Geto-Daci, la semizei li se spunea ASI, substantivul având același -I ca terminație. De la Flavius Josephus aflăm și că preoții daci se numeau PLEISTAI, de unde provine și denumirea actualului municipiu Ploiești, tot cu formă de plural.
Așadar, atât latina cât și daca formau pluralul la unele substantive și adjective cu terminația -I. Cu -I româna formează astăzi pluralul substantivelor masculine, procedeu moștenit direct din limba dacă.
Iată și câteva exemple de substantive și adjective tracice terminate în -E: ABRETTENE, AGNAVIAE, AISYME, ALYBE, ANTIANAE, ARISBE, ARLAPE, ARSIETAE, BABULE, BARIDUSTAE, BERGULAE, BEROE, BERHOE; BIGESTE, BISANTHE, BISTUE, BIZONE, BIZYE, BOUTAE, BURNISTAE, BURZIAONE... Cu -E se formează astăzi pluralul la substantivele feminine și o parte din cele neutre în limba română.
La rândul său, și terminația în -URI a unor neutre la plural, în limba română, provine tot din dacă, argumente fiind nenumărate exemple din lexicul trac, consemnat de autorii antici, cu terminații semnificative: BRIPARO, BRITTURA, BYLAZORA, CABIRI, CANDILAR, CAPISTIRIA, CAPORA, CASEERA, CELEGERI, CEPORA, CIBYRA, CLEISURA, CORCYRA, CURTUZURA...
Cercetând de aproape patruzeci de ani cultura Geto-Dacilor, am aflat că toate cuvintele limbii române, vorbite până la începutul veacului al XIX-lea, provin din limba dacă, și că DEX-ul se numără printre cele câteva mari gogomănii și ticăloșii, lălăindu-se încă în cercurile academice și universitare, frizând batjocorirea și trădarea poporului nostru. Cum se vede din exemplele de mai sus, și gramatica, Sfânta Sfintelor unei limbi, ne-a fost transmisă tot de la adevărații și vrednicii noștri strămoși, fie-le veșnică pomenirea!
Adrian Bucurescu
