Serghei Esenin, în Casa Bucureștilor, de la Sărățeni, Ialomița. Foto: Maria Karakis

Zâna Albă

          Mitologie daco-română

   
     În Dacia, este atestată și localitatea ALBOCA, precum și neamul ALBOCENSES, care o stăpânea. După context și după pronunție, AL BOCA se tălmăcește prin: ”Din Belșug; Cu Forță; Care (se) impune; Care (se) stârnește; Care (se) întețește; Care (se) perpelește; Care suferă; Care chinuie; Care arde; Strălucitoarea; Luminoasa”; cf. rom. al; el; ele; BECCOS ”pâine”, în dialectul traco-phrygian; boacă ”un colăcel de pomană”; fag; buhai ”taur”; puhoi; bugă ”instrument muzical, cu zgomote puternice, întrebuințat la obiceiul Plugușorului”; buhă ”bufniță”; Pâca (mit.); a se pocăi; foc; a se înfoca; Buga, Pâcă, Pucă (n.); Bâc, Bug (râuri); latin. baca, bacca ”fruct”; Bacchus - un nume al lui Dionysos, la Romani; alban. buke ”pâine; demnitate; funcție”; page ”salariu”; fik ”smochin”; bekoj ”a binecuvânta”; fuqi ”forță; putere; vigoare; vlagă; rezistență”; got. faihu ”avere; bani; vită”; ALBACUS - munte în Karia tracică; rom. Albac, Holboca (loc.); germ. Alpaka ”alpaca; aliaj inoxidabil de nichel, cupru și zinc”.
     Pe mai multe cupe de lux, descoperite în ruinele cetății getice Romula, astăzi Reșca-Dobrosloveni, județul Olt, scrie AL BUCI ”Din Belșug; Cu Plin”; cf. rom. puhoi; bucă ”obraz”; alban. buke; page; fik; bekoj; fuqi.
     Dar ALB OCA se înțelegea și ca ”Plin(ă) de Strălucire; Multă Lumină; Prea Curat(ă)”; cf. rom. alb; a (se) albi; latin. albus ”alb; luminos; senin; limpede; favorabil; oca; agă; alban. ag ”zori”; aga ”chiabur”. germ. Alpaka.

     Așa a apărut în mitofolclorul geto-dacic, preluat de cel românesc, Fata Albă sau Zâna Albă, care nu trebuie confundată cu Alba, cum i se mai spune Zânei Iernii.
     Această Fată Prea Curată este cea care poate curăța, poate tămădui, fiind invocată în descântece, cum este unul, cules din Preutești, județul Suceava:
- Unde te duci, fată albă?
- Mă duc la biserica albă.
- Ce să faci la biserica albă?
- Să mătur albeața,
Roșeața
Și săgetăturile,
Ca să rămâie N. curat
Și luminat
Ca aurul strecurat.

     Aceeași fecioară vindecă, împreună cu nouă frați, de cei răi, ca în acest descântec din satul Bogați, județul Dâmbovița:
Fata mare șade
În malu Dunărei
Cu nouă frați,
Cu nouă securi,
Cu nouă barde,
Cu nouă sfredele,
Și șade cu mese întinse,
Cu făclii aprinse,
Și așteaptă dureri de cei răi
De la N.
De nu vor merge,
Cu securile-i vor tăia,
Cu bardele-i vor ciopli,
Cu sfredelele-i vor găuri.
Și voi, d-ei răi,
Să vă duceți
Unde popa nu toacă,
Cocoși nu cântă,
Glas se voinic nu s-aude
Și nici tăieturi de topor.
Leac să fie!

     Prea Curata Fată vindecă și mâncătura la inimă, ca într-un descântec din Rășinari, județul Sibiu:
Fata mare prea curată,
Pe o bute înfundată,
Cu nouă chei aluățește
Și cu nouă plămădește.
Și cum să adună roadele câmpului,
Așa să să adune inima lui N.,
Și cum să adună aluatul de pe mână,
Așa să să adune inima lui N.!
     Ca zână bună și vindecătoare, este pomenită într-un descântec aromân din Crușova, Macedonia. Iată-l în transpunere daco-română:
Zână albă,
Zână curată,
Zână fără prihană,
Zână fără spurcăciune,
Iaca, venii la tine, Strălucito:
Sunt creștină curată
Ca argintul strecurat,
Dă-mi, Albo, sănătate,
Căci sunt fără păcate!
Vindecă-mă de lingoare,
Ca o împărăteasă mare!
Să aibi milă și mai mare,
Căci am fost și m-am înșelat,
Căci n-am băgat de seamă unde-am călcat,
N-am simțit unde am scuipat!

     Mai complicat de demonstrat este cum a ajuns AL'BOCA să dea și rom. lipcă ”alipit; brusture” și ucrain. lypkyj ”lipicios”. Se pare că evoluția sensurilor a fost aceasta: Vindecare; Dregere; Revigorare; Vopsire; Culoare; Ungere; Humuit; Lipit. Pe de altă parte, AL BOCA putea însemna și ”Care (se) lipește; Care se înghesuie; În Amestec; Care (se) tulbură; Care (se) zăpăcește”; cf. rom. al; el; ele; buhă; puhoi; a bâigui; pag ”cal negru sau roșcat cu pete albe”; Bâc, Bug (râuri). S-a ajuns astfel la lipitură ”o boală din medicina populară, care constă în zdruncinarea nervoasă produsă de o mare frică sau de dragoste”. Popular, această boală se mai numește și zburător.

 
     Zâna Albă poate aduce lipitura dar și s-o alunge. Iată un descânte de lipitură, din Vârfu Câmpului, fostul județ Dorohoi:
La răchita răsădită,
Este o fată logodită,
Cu un ochi de foc
Și unul de apă.
Cu cel de apă potoale,
Cu cel de foc aprinde.
Cum să împrăștie norodul de la biserică,
Așa să să împrăștie lipiturile!

     De obicei, ibovnicul Zânei Albe, respectiv al Lipiturii, este Zburătorul sau Dragobetele. Ei aduc dragostea curată, cu bucuriile ei, dar și pe cea nestăpânită, cu suferințele ei. Cum am văzut, ultima se poate vindeca prin magie. Printre alte vrăji, marțea sau vinerea se iau nouă feluri de buruieni și se pun într-o oală cu apă neîncepută, descântându-se astfel:
Avrămeasă,
Cârstineasă,
Leuștean
Și odolean.
Mătrăgună,
Sânge-de-nouă-frați,
Iarba-ciută
Și muma-pădurii!
Cum se sparge târgul,
Așa să se spargă faptul
Și Lipitura
Și Zburătorul!
Cum se răspândesc răspântiile,
Așa să se răspândească
Și Lipitura
Și Zburătorul!
Cum se răspândesc răspântiile,
Așa să se răspândească vrăjile
Și Lipitura
Și Zburătorul!
   
                                                                                                        Adrian Bucurescu

Amintire cu Oscar

                                                       

                                                         Hollywood

Pe Câmpul Preistoriei

       Cu arheologii, în miezul Culturii Gumelnița. Foto: Florin Eșanu