#Provoc!

Raiul natal după secetă

 
     Plouă. Țărâna miroase a tămâie și smirnă și grâu curat. Plouă. Tare demult nu a mai plouat. Plouă. Pasărea Cudalbă se ouă. Ouăle sunt de aur, argint, rubin și cleștar. Din ele ies pui cu pliscul de jar. Fiecare va fi un finisc, căci jertfa le este înscrisă pe plisc. Vor pieri în flăcări și vor învia sus pe pisc. Vor arde chiar și atunci când plouă. Plouă. Din țărână sar lacrimi bogate de apă vie. Plouă. O mireasmă cerească vine de la frunza viței-de-vie. Plouă. Cărămidă nouă, var nou și nisip strecurat trebuie pentru noul palat, gătit pentr-un pui de-mpărat. Oare ne va ajunge cleștarul? Plouă. Plouă cu găleata. Plouă cu șiștarul. Zalmoxis Și-a întors spre noi harul. Sufletele noastre s-au înviorat. Plouă. Plouă peste întregul sat. Plouă peste luncă. Plouă neașteptat. Seceta schiaună ca o potaie, bătută de ploaie. În final, apare curcubeul, ca un pod pe care trece Zeul, însoțit de războinici viteji. Boabe de aur sclipesc în mărăcini și în vreji. Bătrânii se închină. Copiii zâmbesc. Binecuvântat fie darul ceresc! Zarea e acum suprafiresc de albastră. Binecuvântată fie Dacia noastră!

                                                                                                             Adrian Bucurescu