”Эх, вы сани! A, кони, кони!” / ”Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!”
Ah, voi, sănii! Voi, cailor, cai!
Pe pământ doar dracul v-a lăsat.
În semeața stepă, fără bai,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.
Lună nu-i, nu latră niciun câine,
Peste tot s-a așternut omătul.
Viața mea-ndrăzneață mă mai ține,
Încă n-am îmbătrânit cu totul.
Cântă, surugiu, privește-n noapte, -
Și eu însumi ca să cânt ai vrea
De viclenii ochi ai unei fete,
De frumoasa tinerețe-a mea.
Îmi puneam căciula pe-o ureche,
Calul la hulube-l înhămam,
Stam pe-un braț de fân, n-aveam pereche,
Și în lumea largă mă duceam.
Chipeș mă țineam și chiar deștept,
Și-ntr-a nopții liniște-nstelată
Gureș, cu armonica la piept,
Convingeam îndată orice fată.
Totu-i dus, părul mi s-a rărit,
Calu-i mort și gardul s-a stricat.
Vai, armonica a răgușit,
De condus demult m-am dezvățat.
Sufletul meu totuși nu se dă bătut,
Eu de ierni tot nu m-am săturat,
Fiindcă peste toate, ce-au trecut,
Clopoțelul râde-nlăcrimat.
1925
Переводчик: Адриан Букуреску
Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
