La Cap de Primăvară
Atât cât poate fi reconstituit, calendarul dacic este uneori atât de complicat încât e posibil ca doar marii preoţi să mai fi ştiut la ce divinităţi şi evenimente sacre se referă sărbătorile de la începutul Primăverii şi să le explice poporului de rând. Încurcăturile apar şi datorită faptului că semizeii şi eroii primesc aceleaşi atribute, nemaiştiindu-se limpede cine este serbat sau celebrat într-o zi anume. Pe de altă parte, chiar evenimentele istorice se petrecuseră la mari distanţe de timp între ele, unele datând din Neolitic, altele având loc pe timpul Celor Doi Zalmoxis, Apollon şi Artemis. Iată doar câteva dintre sărbătorile dacice de la începutul lui Martie: ABABA, MARSYAS, BABULE, MRUD, DIONYSOS şi RORAMIS, OTHRYONEUS şi DACIA.
Calendarul românesc
Încă se mai păstrează ecouri din calendarul strămoşilor în cel românesc, dar adevăratele semnificaţii ale sărbătorilor au fost demult uitate, creându-se altele, care însă nu sunt creştine. Astfel, la 1 Martie, Românii ţin următoarele datini sau sărbători: Mărţişorul, Cap de Primăvară, Baba Marta, Baba Dochia, Începutul Zilelor Babelor, Babele, Vântoasele.
Baba Marta
Doar în Basarabia şi în unele părţi din Muntenia, ziua de 1 Martie este şi a Babei Marta. Eroina este aceeaşi cu Dochia. După un dicţionar antic, în dialectul traco-lydian MRUD însemna "Stelă; Coloană": În dialectul getic, M'R UD înseamnă "Foarte Curată; Prea Cinstita; Prea Slăvita"; cf. rom. mare; a (se) mări; mereu; ud; a (se) uda; lat. oda "odă". La un loc, M'RUD se tălmăceşte prin "Curăţenie; Cinste; Vrednicie; Strălucire; Mărime; Înălţime; Mărinimie; Dărnicie; Căldură; Bunătate", din care româna a moştenit şi: a (se) mărita; mirază "oglindă"; miraz "moştenire"; marţ "mărţişor"; merţă "măsură de capacitate"; Mereziu "Sud, Miazăzi"; mirodie "mirodenie; balsam; mireasmă"; cf. lat. myrtus "mirt". În tradiţiile noastre, se spune că Baba Marta are nouă cojoace şi leapădă zilnic câte unul: de la 9 Martie, când îşi leapădă ultimul cojoc, începe şi vremea a se încălzi.
Baba Dochia
Desigur, numele Dochiei vine din DACIA, ce se pronunţa DACHIA, dovadă că la cronicarii noştri numele vechii ţări apare cu formele Dachia sau Dahia. DACHIA avea mai multe tâlcuri, printre care: "Superioritate; Măreţie; Forţă; Însufleţire"; cf. rom. mai dihai; ducă ”duce; voievod”; zece; duh;
latin. decem "zece"; alban. dukje "prestanţă; prezentare; expunere"); "Strălucire; Lumină" (cf. germ. Tag, sued. dag "ziuă");"Căldură" (cf. alb. djeg "a arde"); "Ocrotire; Adăpost" (cf. rom. tichie; dac "acoperiş"); "Păstrare; Conservare" (cf. alban. doke "datini"); "Apărare; Dârzenie; Vitejie" (cf. lat. audacia "curaj; cutezanţă; îndrăzneală"). D-ACHIA însemna și ”Cea Sfântă”; cf. rom. de; engl. the; grec. aghia ”sfântă”: Românii îi mai spun Dochiei şi Odochia. Din toate aceste atribute s-au creat şi legendele unde Dochia este o fată vrednică, frumoasă şi voinică, fiică de împărat, dar şi cele unde ea este o babă foarte vrednică, însă şi foarte rea. Se spune că Baba Dochia are douăsprezece cojoace, şase rele, adică şase zile friguroase, şi şase bune, adică şase zile călduroase.
Babele
Stă scris că împăratul roman Maximinus Trax, de origine tracă, i se adresa mamei sale cu apelativul ABABA. În dacă, acest cuvânt provenea din AB ABA "Cu Superioritate; Cu Slavă; Cu Cinste; În Curăţenie; Cu Frumuseţe; Cu Bunătate"; cf. lat. ab "de la; din"; rom. ava - titlu adresat călugărilor în vârstă; aba; apă; a iubi; iubov "iubire"; a upovăi "a nădăjdui; a spera; a crede în..."; lat. abavus "străbunic". Apoi, A fiind înţeles ca articol proclitic adjectival (cf. rom. a bătrână), BABA a ajuns de sine stătător, ca substantiv nearticulat sau ca adjectiv. De la sensurile de "Măreţie; Înălţime; Lungime; Mărime; Vărstă" s-a ajuns la rom. babă, care nu înseamnă doar "bunică; bătrână", ci şi "podişcă": Cum, în calendarul dacic, mai multor divinităţi li se spunea ABABA, a apărut pluralul Babele, denumire pentru zilele de la începutul lunii Martie. La Aromâni, aceste zile sunt trei şi se numesc Moaşile. La Daco-Români, după zone, Babele sunt în număr de trei, şase, şapte, opt, nouă sau douăsprezece. În ordinea în care vin, ele au uneori chiar şi nume: Dochia, Todora, Todosia, sau, după zilele săptămânii, Lunica, Mărţica, Mărcurana, Joiana, Virita, Sitiţa, Dominica. Iată şi alte nume: Barbura, Sava, Ileana, Cosânzeana, Măriuţa, Salomnie, Nie, Aftenie, Sofia, Sâia, Lina, Rebi, Lucia, Frăsina, Cătălina, Jofica. Zilele care trec de douăsprezece se numesc Zile Împrumutate; astfel, prima zi e A Sturzului, a doua, A Mierlei, a treia, A Cocostârcului, a patra, A Ciocârliei, a cincea, A Cucului, a şasea, A Rândunelelor, etc., iar ultima, Omătul, Ţurţurii sau Ziua Mieilor. A rămas obiceiul ca femeile şi fetele să-şi aleagă dinainte o zi a Babelor, spunându-se că, după cum e acea zi, bună sau rea, aşa este şi cea care şi-a ales această zi, sau că aşa-i va merge o vreme.
Meterologia populară spune că, dacă în zilele Babelor e ninsoare şi frig, atunci şi primăvara va fi friguroasă şi furtunoasă, iar dacă vor fi mai domoale, mai line, atunci şi primăvara va fi mai frumoasă. Se mai spune că, dacă la 1 Mărţişor, când e ziua Babei Dochii, e vreme frumoasă, atunci toată primăvara şi vara vor fi frumoase, iar dacă nu, primăvara şi vara vor fi urâte şi posomorâte. De va ploua de ziua Dochiei, va fi an îmbelşugat.
"Traian" şi Dochia
În autenticul folclor românesc, niciodată nu apare numele Traian, ci Troian, cum este în primele variante culese ale Pluguşorului. Până la ”Școala Ardeleană”, numele Traian nu este atestat în onomastica românească. În adevăratul Pluguşor, eroii, gospodari vrednici, sunt bădica Troian şi jupâneasa Dochia sau Dochiana, nume moştenite de la Daci, care, la 1 Martie, îi serbau şi pe Arhanghelul Dionysos şi Zâna Ariadne. Acestora li se mai spunea şi OTHRYONEUS (cf. rom. utrenie) şi DACIA, fiind cinstiţi ca patroni ai Dimineţii, Primăverii şi Răsăritului. Zânei i se mai spunea şi RORA-MIS "Crăiasa de Rouă; Sfânta Strălucitoare", căreia, la Romani, îi corespundea Zeiţa Aurora. De la Troian şi Dochia, începând cu Gheorghe Asachi, latinomanii au format aşa-zisul mit al etnogenezei Românilor, "Traian şi Dochia"; falsificându-ne, ca de atâtea ori, istoria, agăţând-o de remorca Romei şi a odiosului împărat. Dar despre acestea, altădată...
Adrian Bucurescu
