(...) regele îl asocia pe (...) pontif la guvern și (...) numele său se găsea în fruntea tuturor edictelor, alături de acel al suveranului. El mai purta și numele de zeu, fiindcă acest titlu era atașat demnității sale și fiindcă Geții primeau răspunsurile sale ca pe niște oracole ale zeului însuși, al cărui reprezentant era.
Pelloutier, Simon, Histoire des Celtes et particulierment des Gaulois et des Germains, Paris, Imprimerie de Quillau, 1771, tom. 8, p. 361 - 362
Dualitatea guvernamentală care a existat în timpul vieții (lui Zalmoxis) a continuat și după moartea sa. Autoritatea a rămas împărțită între două personaje remarcabile, regele, suveranul temporal, și pontiful-zeu, urmașul lui Zalmoxis, pe care îl continua într-un anume fel în divinitate și în menire. Acest mod de guvernare pare să fi durat fără întrerupere până la cucerirea romană. Acțiunea lui Theos nu se exercită numai în sfera religioasă. El avea un rol politic considerabil.
Ubicini, Abdolonyme, Les origines de l'histoire Roumaine, Paris,Ernest Leroux, 1886, p. 42 - 43
