Într-un apus de iarnă, la un bal,
în Săptămâna Nebunilor,
am venit, iubito, mascați,
după un obicei al străbunilor.
Cântau muzicanții în noapte,
afară fulguia boierește.
În noianul de măști, cine credea
că perechea își mai găsește?
Și deodată ți-am simțit mirosul,
mirozna aceea de floare rară.
În măștile iernii am simțit
mirosul tău de primăvară.
Cu ce dor, cu ce drag te-am atins,
cu ce fiori te-am îmbrățișat!
În sală pe nimeni nu mai vedeam,
și până în zori, iubito, am dansat.
Unde o fi acel dor arzător?
Cine uitarea ne-o trage la sorți?
Azi nu te mai recunosc niciunde,
chiar dacă tu mască nu mai porți.
Adrian Bucurescu
în Săptămâna Nebunilor,
am venit, iubito, mascați,
după un obicei al străbunilor.
Cântau muzicanții în noapte,
afară fulguia boierește.
În noianul de măști, cine credea
că perechea își mai găsește?
Și deodată ți-am simțit mirosul,
mirozna aceea de floare rară.
În măștile iernii am simțit
mirosul tău de primăvară.
Cu ce dor, cu ce drag te-am atins,
cu ce fiori te-am îmbrățișat!
În sală pe nimeni nu mai vedeam,
și până în zori, iubito, am dansat.
Unde o fi acel dor arzător?
Cine uitarea ne-o trage la sorți?
Azi nu te mai recunosc niciunde,
chiar dacă tu mască nu mai porți.
Adrian Bucurescu