Din maica Dacia
de ești născut,
te-așteaptă un arc,
o spadă și-un scut.
Le ții în taină
până vei crește,
și clipă de clipă
tu te-nțelepțește!
Nu e bine să uiți
că vei înnopta la capătul
drumului!
Ci până atunci
bucură-te de petalele macilor,
dar să nu-ntorni privirea
când îi scutură vântul!
Aleargă pe urmele iuți
ale cerbilor,
scaldă-ți irișii în roua
mesteacănului!
Din raze de Lună
gătește-ți săgeți în vederea primejdiei
și spadă dintr-o rază a Soarelui!
Și, de-ai crescut
în zariștea Daciei,
și te-ai rostuit
în lamura ei de mărgărint,
iubește, cântă și ostenește
și spune pruncilor basme
frumoase
și-nvață-i să râdă în fața durerii,
să tragă cu arcul în norii furtunii,
să râdă spre limbile negre
ale ceasului rău,
așa cum laptele din sânii femeii
umilește moartea!
Adrian Bucurescu
