Din maica Dacia
de ești născut,
te-așteaptă un arc,
o spadă și-un scut.
Le ții în taină
până vei crește,
și clipă de clipă
tu te-nțelepțește!
Nu e bine să uiți
că vei înnopta la capătul
drumului!
Ci până atunci
bucură-te de petalele macilor,
dar să nu-ntorni privirea
când îi scutură vântul!
Aleargă pe urmele iuți
ale cerbilor,
scaldă-ți irișii în roua
mesteacănului!
Din raze de Lună
gătește-ți săgeți în vederea primejdiei
și spadă dintr-o rază a Soarelui!
Și, de-ai crescut
în zariștea Daciei,
și te-ai rostuit
în lamura ei de mărgărint,
iubește, cântă și ostenește
și spune pruncilor basme
frumoase
și-nvață-i să râdă în fața durerii,
să tragă cu arcul în norii furtunii,
să râdă spre limbile negre
ale ceasului rău,
așa cum laptele din sânii femeii
umilește moartea!
Adrian Bucurescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu