În legendele românești, Vara este o zână tânără, frumoasă și voinică, umblând mai mult fără veșminte. Acestei zâne îi place să se plimbe printre flori de toate culorile și miresmele, mângâindu-le și vorbind cu ele. Vara dă culoare și gust fructelor și încălzește apele. Ea locuiește într-un palat uriaș, numai din cleștar, aur și rubin, strălucind orbitor. Grădina acestui palat este plină de iarbă, flori și copaci, printre care se strecoară pârâiașe limpezi. Străjerii palatului sunt, pe rând, Cireșarul, Cuptorul și Gustarul. Este anotimpul preferat al celor mai mulți Români.
Uneori, Vara poate veni brusc, sărind Primăvara, chemată de oile lui Dumnezeu:
Sub poalele muntelui,
Pasc oile Domnului;
Ș-o venit o iarnă grea,
Oile la cer zbiera.
Dumnezeu le-o auzât
Șâ la ele-o coborât
P-o scară lungă de ceară,
Să le-aducă flori de vară,
Din cununa fetelor,
Din struțu feciorilor.
Vara este anotimpul dragostei și al oieritului:
Foaie verde și una,
Ține, Doamne, mult vara
Să stea badea cu mândra,
C-atunci îi faină stâna!
În timpul verii, Românii, mai ales tinerii, obișnuiau să doarmă afară, obicei care, prin unele sate, se mai păstrează și astăzi:
Te-oi vide, mândro, la vară,
Cu cine-i durmi afară;
I durmi cu dorul tău,
Că cu mine ț-o fost rău.
Vara e anotimpul muncii, al bucuriei de a trăi:
Dragu mi-i vara la câmp,
Că mai șuier și mai cânt
Și-mi mai trece de urât,
Că mai șuier și doinesc,
Din gânduri mai prăpădesc...
Adrian Bucurescu
