Puse la un loc, dovezile istorice, lingvistice, folclorice și arheologice, dau la iveală un trecut fascinant, mai ales pentru noi, Românii. Astfel, se poate afla că, după potopul și cutremurele care au zguduit Imperiul Atlant, împărăteasa Calliope l-a născut prematur pe prințul Orfeus, murind în scurtă vreme, lăsând pruncul în grija soțului ei, Oeagrus, și a Marilor Preotese ale Soarelui, cărora le fusese conducătoare. Romanii au copiat datina atribuindu-le Vestalelor puteri speciale. Rolul acestor Mari Preotese va continua, la Români, până la începutul Evului Mediu.
În varianta culeasă de G. Dem. Teodorescu, numele celei zidite este Caplea, metateză din Calliope, ceea ce dovedește că vestita baladă ”
Meșterul Manole” se referă la ce s-a petrecut pe vremea Atlanților. Această variantă exprimă limpede ce s-a întâmplat cu fiul lui Oeagrus și al lui Calliope, Orfeus, zis și Ion:
- Copilașul tău,
Pruncușorul meu,
Vază-l Dumnezeu!
Zânele c-or trece,
La el s-or întrece
Și l-or apleca,
Țâță că i-or da.
Ninsoarea, d-o ninge,
Pe el mi l-o unge;
Ploi, când or ploua,
Pe el l-or scălda;
Vânt, când o sufla,
Mi l-o legăna -
Dulce legănare,
Pân s-o face mare.
”Zânele” din baladă sunt Marile Preotese Solare, zise și MAINA-DES sau MENA-DES ”De Mână”, adică ”Jucăușe; Zburdalnice; Dansatoare”; cf. rom.
mână;
de;
mânz;
minge. Ca Mari Preotese, erau socotite sacre, fermecate, fermecătoare, vrăjitoare, de unde și grec.
mantike ”artă a prezicerii viitorului; ghicire”.
Ca ”Dansatoare”, apar prinse în hore, precum Ielele din mitologia românească, fiind reprezentate astfel încă din cultura Cucuteni, cea mai celebră imagine fiind ”
Hora de la Frumușica”, de unde se mai înțelege că erau șase, a șaptea fiind conducătoarea. Exact ca la Vestalele Romanilor!
Murind și împăratul Oeagrus, micul prinț a fost crescut de Mainades, obișnuit din fragedă pruncie să le asculte, până ce să ajungă adult.
Cum se știe, soția lui Orfeus, Eurydike, s-a stins foarte devreme, ceea ce a declanșat deznădejdea tânărului împărat, îndrăgostit pe veci de ea.
Cât era el de conducător suprem al ditamai Imperiul Atlant, trebuia să respecte vechile datini, printre care și
Hierogamia ”Nunta Sfântă”, oficiată la fiecare început de vară, ca să asigure recolte cât mai îmbelșugate. Așadar, Mainadele i-au impus împăratului să-și ia o nouă soție, cu care să oficieze ”Nunta Sfântă”.
Nu poate fi nicio îndoială că Orfeus s-a născut și a crescut pe meleagurile noastre, de vreme ce aproape în toată iconografia antică el apare purtând celebra cușmă geto-dacică.
Profund îndrăgostit de fosta lui soție, pe care, după legende, a vrut s-o readucă din Infern, împăratul nici n-a vrut să audă s-o înlocuiască, și așa a stârnit mânia Menadelor, ce se temeau de furia Naturii, de secetă și de alte dezastre naturale, care să amenințe recoltele. Sfidând vechile tradiții, Orfeus a părăsit în secret capitala Imperiului, TERGAISTAI, Târgoviștea de astăzi, și s-a refugiat cu doi dintre adepții de încredere în Munții Bucegi, aproape de locul unde tatăl său, Oeagrus, ridicase mausoleul împărătesei Calliope. Monumentul a rămas în ”Biblie” ca ”Turnul Babel”, iar în toponimia românească, sub denumirea de ”Babele”, stâncile care s-au mai păstrat din temelia lui.
Evenimentul s-a petrecut la data ce corespunde actualmente cu ziua de 6 August, numit fiind și
KAPNOBATAI, aceasta fiind și o denumire a preoților geți, consemnată de Strabon în ”
Geografia”. KAP NOBATAI se traduce mai întâi prin ”Plecarea (Pornirea) Conducătorului; Supărarea Suveranului”; cf. rom.
cap ”conducător; șef; mai mare peste alții”;
a năvădi ”a pune în mișcare; a acționa; a mâna; a trece prin ițe și spată”;
năbădăi.
Ei bine, pronunția limbii atlante permitea și alte tâlcuri ale sintagmei KAP NOBATAI, de pildă ”Înnoirea Feței; Schimbarea la Față”; cf. rom.
cap;
chip;
nepot; latin.
novitas ”noutate; calitatea de a fi nou”;
nepos,
nepotis ”nepot; pui; vlăstar; mlădiță”. Totodată, prin K-AP NOBATAI se mai înțelegea și ”Când Apa se schimbă”; cf. rom.
ca;
apă;
cofă;
cupă;
chiup ”vas; cupă”;
nepot; latin.
novitas;
nepos,
nepotis. Din acest sens, a rămas tradiția românească legată de schimbarea, mai precis de răcirea apelor, începând cu sărbătoarea de Schimbarea la Față.
Astfel, precum multe alte tradiții geto-dacice, și Schimbarea la Față a pătruns în ”
Noul Testament” creștin, dar cu totul altă semnificație.
În tradițiile populare românești, ziua de 6 August se mai numește și
Obrejenie,
Pobrajen,
Pobrejeni,
Priobrajen sau
Probajele. Este una dintre cele mai importante sărbători, și se spune că din această zi se răcesc apele și nu mai e bine să te scalzi. Se mănâncă pește. Se zice că pe cine îl doare capul în această zi îl va durea un an încheiat. Pleacă berzele, purtând rândunelele pe spate, și se îngălbenesc frunzele pădurilor și livezilor. Șerpii, șopârlele și toate gâzele intră în pământ. Care vietate nu a intrat până în această zi poate fi ucisă, mai ales șerpii. Dacă un tânăr vede un astfel de șarpe și nu-l ucide, șarpele se va preface în zmeu. Dacă șarpele va fi văzut de o femeie și nu va fi omorât, el va muri până la anul. Multe gospodine se feresc ca să nu mănânce mere, pere sau perje până la această zi; din această zi se pot mânca, fiindcă cerul e deschis. Pentru că pleacă berzele în călătorie, nu e bine să plece nimeni în călătorie, că se rătăcește și nu mai vine de unde a plecat.
Femeile se duc în pădure unde, în pielea goală, culeg alune pentru friguri. Se culeg de pe câmp plantele de leac: avrămeasă, odolean, mușețel etc. Nu e bine să te sfădești și nici să te scalzi în apă curgătoare. În această zi, se ia o crenguță cu șapte prune și câteva alune și se păstrează la loc tainic, ca să nu fie găsite și stricate de cineva. Aceste fructe sunt bune de leac împotriva frigurilor și a altor boli, pe parcursul anului. Nu e bine să fii ocărât în această zi, căci vei fi certat tot anul. Babele descântă de urât în această zi, spunând să se despartă cineva de o ființă iubită și să plece cum pleacă berzele. Fetele nu se spală, pentru că altfel părul nu le-ar mai crește, cum nici iarba nu va mai crește cu această zi de început al toamnei.
Adrian Bucurescu
