marți, 10 aprilie 2018


          Haethera Esmeralda




Ea stă pe perete în ramă
și râde și e foarte frumoasă

- Hei, Esmeralda, coboară de-acolo!
Mi-i tare urât fără tine
De ce râzi? De ce râzi?

Pe acolo o fi întuneric

Părul tău străveziu
doarme
Gura ta, obrajii tăi
dorm

Violent crește iarba deasupra
Copiii caută fluturi
mai ales
          Haethera esmeralda
care se naște și arde mereu
ca o verde lumină
tot mai greu tot mai greu
rănind întunericul meu.


                          Adrian Bucurescu