sâmbătă, 16 aprilie 2016

Mărturii despre Traci: Herodot, în ”Istorii”




     Înainte de a ajunge la Istros, îi supune mai întâi pe Geţii care se cred nemuritori. Căci Tracii care au în stăpânirea lor Salmydessos şi care locuiesc la Miazănoapte de Apollonia şi de oraşul Mesambria, numiţi Skyrmiadi şi Nipsai, i s-au închinat lui Dareos fără nici un fel de împotrivire; Geţii însă, care luaseră hotărârea înddrăzneaţă (de a-l înfrunta), au fost supuşi pe dată, măcar că ei sunt cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre Traci.

                                                 *
                                              *    *

     După Indieni, seminţia Tracilor este cea mai numeroasă; dacă ar avea o singură conducere şi s-ar înţelege între ei, ar fi, după părerea mea, de neînfrânt şi cu mult mai puternici dintre toate seminţiile pământului (...). Ei poartă multe nume fiecare după ţinutul în care locuieşte, dar toţi au, în toate, obiceiuri asemănătoare, afară de Geţi, Trausi şi de acei care locuiesc la Nord de Crestonai.

                                                 *

                                              *    *

     (Tracii) luptă având pe cap căciuli din piele de vulpe, pe trupuri tunici şi, deasupra, mantale lungi, împestriţate. Poartă încălţăminte cu pulpare făcute din piele de căprioară. Sunt înarmaţi cu suliţe, scuturi uşoare şi săbii mici.                    

Роберт Рождественский / Robert Rojdestvenski




           "- Отдать тебе любовь?..." / "- Să-ţi dau iubire?..."

- Să-ţi dau iubire?
- Să-mi dai...
- E murdară de noroaie...
- Să-mi dai, aşa murdară...
- Vreau să te-ntreb...
- Întreabă.
- Ursita mai vreau să o-ntreb...
- Du-te şi-ntreab-o.
- Să zicem că voi bate la uşă...
- Îţi voi deschide...
- Să zicem că strig...
- Voi veni.
- Dar dacă acolo-i nefericire?
- În nefericire...
- Şi dacă trădez?
- Voi ierta.
- "Cântă!" - îţi voi porunci...
- Voi cânta.
- Să-nchizi prietenului uşa...
- Voi închide-o...
- Îţi voi spune: "ucide!"
- Voi ucide...
- "Mori!" - îţi voi spune...
- Voi muri!
- Şi dacă eu m-aş îneca?
- Te-aş salva.
- Dar dacă o boală-ar veni?
- Voi răbda.
- Şi dacă un zid s-ar înălţa?
- Îl voi dărâma.
- Dar dacă un nod s-ar înnoda?
- Îl voi tăia.
- Şi dacă ar fi o sută de noduri?
- Şi-o sută.
- Iubire să-ţi dau?
- Iubire.
- Asta n-ar fi posibil!
- De ce?!
- Pentru faptul
că eu
nu iubesc sclavii.

          Переводчик: Адриан Букуреску
          Traducere din limba rusă: Adrian Bucurescu
-