O mare sărbătoare a Tracilor era MARIANDINES, cu două tâlcuri: 1. MARIA N'DINES ”Nașterea Mariei”; cf. rom. Maria; latin. natio, nationis ”naștere”; Sfântul Anton - patronul copiilor la catolici; 2. MAR I ANDINES ”Din Flori de Măr”; cf. rom. măr; antonică ”plantă erbacee care crește în pădurile de munte”; latin. anthinus ”de flori”.
În Sfânta Scriptură a Geto-Dacilor, se spunea că doi soți bătrâni, A CAMAS și A NA, nu aveau copii, deși își doriseră foarte mult. Într-o zi, moșul, plecat după vreascuri prin zăvoiul din apropierea casei lor, a găsit o pruncă învăscută în straie domnești, pe care a dus-o acasă la ei. Bucuria bătrânilor a fost de nedescris. Au adoptat-O și au crescut-O. Aceasta era Zeița Supremă, care pogorâse pe pământ în chip de copilă. I S-a spus MARIA ”Cea de Sus; Cea Măreață; Cea Sfântă”; cf. rom. mare; a se mări;mir; a se mirui. Numele tatălui Său adoptiv, A CAMAS, se traduce prin ”Care ocrotește; Care acoperă”; cf. rom. cămașă; latin. camisia ”cămașă”. Numele mamei adoptive, A NA, se tălmăcește prin ”Cea care primește; Cea Primitoare; Cea Duioasă”; cf. rom. na!; nai. Cei doi sunt pomeniți până astăzi sub numele de Ioachim și Ana.
La 8 Septembrie, atât Biserica Ortodoxă cât și cea Catolică sărbătoresc Nașterea Sfintei Fecioare Maria. În calendarul popular românesc, acest praznic se numește Sântă Măria Mică, Vergura Mică sau Precista Mică. Așa cum se întâmplă la marile sărbători, și de Sântă Măria Mică sunt legate străvechi tradiții, pe care unii le respectă și astăzi cu evlavie. Această zi e cinstită mai întâi și mai întâi prin nelucrare. Ultimele ierburi și fructe de leac se culeg în ajunul ei, căci dacă se culeg după Sântă Măria Mică nu mai au nicio putere.
A doua zi după sărbătoare unii încep culesul viilor. Tot atunci se bat nucii, ca să facă rod și în anul următor. Se jupoaie coaja de pe ulmi, ce va fi întrebuințată primăvara le legatul viței-de-vie.
La Vergura Mică se aprind candele în toate casele și ard toată ziua. În această zi, femeile care nu au copii, dar îi doresc, se duc la biserică și se roagă lui Dumnezeu să aibă. În biserică se roagă Maicii Preciste și femeile însărcinate ca să le dea naștere ușoară. În ziua praznicului, mamele nu lasă pe foc oale cu mâncare, crezând că, respectând acest obicei, își feresc copiii de nenorociri, de arsuri și de răceli. De altminteri, în ajunul și în ziua sărbătoririi nu se aprinde focul în vatră, căci e primejdie de nenoroc și de boală. Dacă totuși cineva e bolnav, ca să se însănătoșească, în unele sate din Miazăziua țării se face Cozonacul Maicii Domnului, din care o bucată o mănâncă suferindul și bea un pahar de vin, iar altă bucată o aruncă pe pământ și varsă un pahar de vin, descântând astfel:
Am copt un cozonac frumos,
Pufos
Și gustos.
Ia tu, boală, jumate,
Și lasă-mă cu sănătate!
Ia și-un pahar de vin,
Și lasă-mă senin,
Curat,
Luminat
Cum Dumnezeu m-a lăsat!
La Sânta Mărie Mică se fac târguri și iarmaroace. Se împart struguri, prune și pâine făcută în casă, de sufletul morților. Se spune că de la Sântă Maria Mare și până la Cea Mică nu cade brumă. În Maramureș se crede că, dacă plouă pe 8 Septembrie, toamna va fi urâtă și ploioasă, iar dacă în această zi înfloresc merii și perii, toamna va fi blândă, iar recoltele se vor culege fără greutate. Un cântec din Ardeal spune:
La Sântă Măria Mare
Cobor oile devale,
La Sântă Măria Mică
Nu mai rămâne nemică.
Cu privire la Nașterea Sfintei Maria, legendele populare românești diferă de tradițiile bisericești. Astfel, prin unele locuri, se spune că doi soți ajunseseră la bătrânețe fără să aibă copii, deși se rugau zilnic să le dea Dumnezeu și lor. Într-o zi, moșul, plecând după vreascuri, a găsit la marginea pădurii o pruncă înfășurată în straie împărătești și gângurind. A luat-O cu grijă și a dus-O acasă. Mare bucurie a fost pe cei doi bătrâni și, drept mulțumire Domnului Ceresc, au făgăduit că, după ce O vor crește, O vor închina Bisericii, ceea ce s-a și întâmplat, Maria călugădindu-Se în Mânăstirea de Cleștar.
După altă legendă, bătrâna Ana ar fi rămas însărcinată mirosind ori sărutând o frunză de păr sau o floare, apoi a născut-O pe Maria. După altele, Sfânta Maria S-ar fi născut din durere de inimă, din mamă de 7 ani și un tată de 77 de ani!
În fine, o legendă din Muntenia spune că Sfânta Fecioară S-a născut din flori de măr, înflorit a doua oară, la început de toamnă, și de aceea S-a numit Măria sau Cea-Născută-din-Flori-de-Măr.
* Iată și un refren al colindelor trace, moștenit de Români: MARI ANDINES MARI ANDINES ”Flori Dalbe, Flori de Măr”; cf. rom. a (se) mira; mir; a (se) mirui; miere; alban. i mire ”bun”; miro ”mir”; mirre ”smirnă”; rom. antonică; latin. anthinus ”de flori”; rom. măr.
Adrian Bucurescu
