Cine să-i fi tăiat beregata lui Soare-Apune,
de gâlgâie atâta sânge pe cer?
Foșnește-ți plopii de argint, Pământe!
Pune-ți alb zăbranic de in, Valahie!
Niște nalți călăreți în armuri de aramă
se arată pe piscul de la Miazăzi,
și caii gonindu-și, trec de templul străvechi
și se aștern la drum spre București.
Râul sare din matcă și curge prin aer.
Cei zăboviți pe luncă se închină,
iar prin norii purpurii plutește
o lebădă albă cu clonțul de aur.
Să fie tristețe ori bucurie?
Să fie durere sau desfătare?
Soarele piere în vama cerului.
Eu îngenunchez la crucea de sare -
Apoi o ling ca un miel delicat,
și în Vinerea Seacă fi-voi tăiat.
Adrian Bucurescu
