luni, 25 martie 2024

Cu părere de rău

 

 

Care ochi au scăpărat întâi,

de i-au aprins și pe alți doi?

Cine a mirosit întâi a gutui?

Cine-a găsit trifoiul cu patru foi?

 

Am trecut țări și mări,

ca să-ți sărut genele lungi,

dar ne-am pierdut prin neguroase zări.

Multă vreme a trecut de atunci.

 

Anii mei între timp s-au sărat,

ochilor li s-a pălit culoarea.

Lacrimile tale s-au evaporat

și a rămas pe obraji numai sarea.

 

Nu știu nici acum ce s-a-ntâmplat,

cum prin orgolii ne-am pribegit.

Chiar dacă eu mă simt vinovat,

ca pe tine alta n-am iubit.

 

Te-or fi mângâind mâini străine.

Pe poteca noastră a crescut dudău.

Nu mai știu nimic despre tine.

Pe poarta Dorului scrie ”Câine rău”.

 

                          Adrian Bucurescu

luni, 18 martie 2024

Ceasul astral

 

 

Mi-e dor de Soare, mi-e de Lună,

mi-e de steaua mea cea bună,

mi-e și de iubita mea,

care petreceam cu ea

și pe nor și pe senin,

și amirosea a crin.

 

Domniță de viță rară -

dorul ei tot mă-nfioară.

 

Pe ceasul inimii

mi s-a-ntipărit ora noastră astrală

de dor de ea, draga mea ideală.

De atunci bat secundele,

dar minutarele ceasului

nu se mai urnesc,

în semn că acesta

a fost singurul meu

noroc pământesc.

 

           Adrian Bucurescu

miercuri, 13 martie 2024

În așteptare

 


 

În freamătul proaspăt al zorilor

picură mir din sânii norilor.

 

Mirul stropește brazda și plugul,

miluind către vară belșugul.


Și tot când se revarsă zorii,

spre Miazănoapte zboară cocorii.


Murmură-n schit un imn ancestral,

clopote bat în ritm astral.


Pe acest meleag ferit de tristețe

îngeri și zâne își dau binețe.


Doar eu de zile întregi tot sper

să primesc o scrisoare din Cer.


                     Adrian Bucurescu

joi, 7 martie 2024

Acasă, la Mama

 


                                                                 

                                                                              Trecut-au ani...

      Foto: Florin Eșanu

sâmbătă, 2 martie 2024

Martie

 


 Cu aripi de vânt, Primăvara

survolează răstoacele.

Gata! Baba Dochia și-a lepădat

cu obidă cojoacele.


Năvalnic, Soarele răzlețește

catargele norilor,

iar pe deasupra lacului

țipă unghiul cocorilor.


O mamă tânără în pridvor

pruncul își leagănă.

E un parfum îmbătător.

În sălcii mierlele doine tragănă.


Cai hieratici se destramă în zariște

ca amintirile-n sihla misterului.

Fata Morgana, cu furca în brâu,

paște oile cerului.


                    Adrian Bucurescu