Mitologie daco-română
În bestiarul sacru al Tracilor, lebedele aveau un rol de frunte și benefic. Despre aceste păsări divine autorii antici afirmau că participau la sărbătorile lui Apollon. Astfel, Claudius Aelianus scrie: ”Între alții, Hecateu Abderita, însă nu cel din Milet, relatează că preoții lui Apollon sunt fiii lui Boreas și ai Chionei, trei frați la număr, oameni înalți de șase coți. Când aceștia, la soroc, fac serviciul divin solemn sau ruga, atunci zboară acolo stoluri nenumărate de lebede din munții pe care ei îi numesc Ripai și aceste lebede, după ce înconjoară mai întâi templul cu zborul lor, ca și când ar voi să-l purifice, se lasă apoi în jos în curtea templului, al cărei spațiu este foarte larg li de cea mai mare frumusețe. În timpul serviciului divin, pe când cântăreții templului intonează laude zeului Apollon cu un fel de melodii ale lor proprii, și pe când cobzarii acompaniază cu cobzele lor în cor melodia cea foarte armonioasă a cântăreților, tot atunci și lebedele se asociază și ele la cântările lor, uguind împreună; și este de notat că aceste lebede nu fac nicio greșeală, ca să cânte cu sunete disonante ori neplăcute, ci întocmai ca și cum ele ar urma tonul și începutul dat de conducătorul corului, astfel cântă și ele împreună cu cântăreții cei mai deprinși în melodiile sacre. Terminându-se apoi imnul, acest cor al păsărilor se retrage, ca și cum ele și-ar fi îndeplinit datoria lor obișnuită pentru sărbătoarea zeului, ar fi ascultat și ele toată ziua cinstirile ce s-au făcut zeilor, au cântat împreună și au desfătat și pe alții”.
Ruinele de piatră ale acestui templu-palat se mai află încă în vatra satului Sărățeni, județul Ialomița, locul de baștină al Gemenilor Divini, Apollon și Artemis.
Geții numeau lebăda LIBIDA, atestare dovedită și în denumirea omonimă a unei localități antice din Scythia Minor, adică din Dobrogea de astăzi. O localitate cu denumirea LIBETHA este atestată și în Macedonia, vechi teritoriu tracic. LI BIDA înseamnă ”Cea de pe (din; de; pe; cu; în) Apă”; cf. rom. la; le; lui; traco-phrygian. VEDU ”apă”; rom. botă; vad; Vedea (râu); rus. voda, engl. watter ”apă”; rom. lapte; lopată, alban. lopate ”vâslă”; latin. lavito ”a scălda”; libatio ”libație”; alban. lefyt ”robinet; vană”. Și cum Apa trimite la ”Curățenie”, LI BIDA se mai tălmăcea și prin ”Cea Curată; Cea Strălucitoare; Cea Dalbă; Cea Luminoasă”; cf. rom. la; le; lui; a (se) vedea; bade; vodă; bât(ă) ”bunic)ă)”; rom. lapte; latin. lepida ”plăcută; încântătoare”. Toate aceste epitete erau și ale Zeiței MARIA-LETO, Maica lui Apollon și Artemis. De aceea, pe o superbă pafta, descoperită în mormântul misteriosului Negru-Vodă, din Biserica Domnească de la Curtea de Argeș, Zeița-Mamă are trup de lebădă și chip femeiesc.
Paftaua reprezintă un palat, poate unul din Rai, în balcoanele căruia apar și Copiii Cerului, de o parte și de alta a Mamei Lor. Astfel, imaginea cu Zeița-Lebădă confirmă spusele autorilor antici, înregistrate mai la deal. În acest sens, nu e de mirare că pe lacul Sărățuica, pe al cărui mal S-au născut Gemenii Divini, deseori poposesc lebede, vara și iarna.
În România, trăiesc lebedele de iarnă sau cântătoare, Cygnus cygnus, și lebedele de vară sau cucove, Cygnus olor. Pasărea albă are încă roluri magice, fiind invocată în descântece, cum este unul de deochi, înregistrat în Dejești, județul Dolj:
Pasăre albă,
Codalbă,
Sus te suiși,
Jos plesniși.
Plesnească ochii râmnitorilor,
Plesnească ochii deochetorilor.
Cine a râmnit
A plesnit,
Și a rămas N. curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat.
Acest descântec sugerează că, plesnind, pasărea albă se jertfește pentru sănătatea celui deochiat.
Tot lebădă este, desigur, și pasărea dalbă, dintr-un descântec de pocitură, din Moldova:
Păsărică dalbă,
Cu aripa albă,
Din piatră ai crescut,
Cu nori te-ai bătut,
Trei picături din tine au căzut:
Una de lapte,
Una de vin
Și una de venin.
Cel ce a băut laptele
S-a săturat;
Cel ce a băut vinul
S-a îmbătat,
Iar cel cu veninul
A crăpat.
Așa să piară pocitura din pocit,
Până într-o clipă să fie lecuit
Și să rămâie ca pomul înflorit!
Harul tămăduitor al lebedei se vădește și într-un descântec de studiniță, din Moldova:
Pasere cudalbă,
Pe sub ceri zbura,
Puii-și văiera
Că n-au ce mânca.
Pasere cudalbă,
Nu te văiera,
Sub ceri nu zbura,
Că grânele-s verzi!
Da ie tu mătreață
De pe peliniță,
Și mergi la Gheorghiță,
Și-i intră-n guriță,
Și de studiniță
Dinții lui scobește
Și mi-i curățește,
Puii ți-i hrănește
Și mi-i mulcomește!
De la mine, descântecul,
De la Dumnezeu, leacul!
Pentru Traci, Crucea era sacră cel puțin din două motive: cele patru brațe Îi simbolizau pe Cei Patru Zei ai Universului, iar pe ea fusese răstignit însuși marele împărat și profet, Ion-Orfeus. De aceea, îmbinând sacralitatea Crucii cu cea a Lebedei, Tracii au denumit astfel o strălucitoare constelație, numită de Latini Cygnus.
Lebăda este o constelație din emisfera nordică a cerului, situată în planul Căii Lactee. Este una dintre constelațiile cele mai ușor de recunoscut în nopțile de vară și de toamnă, conținând un asterism caracteristic, cunoscut și sub numele de Crucea Nordului, prin opoziție cu Crucea Sudului. Pasărea pe care o reprezintă se întinde pe Calea Lactee estivă, părând că este în migrație spre Sud.
Alba, Dalba, Cudalba apare pe numele ei obișnuit într-un cântec de priveghi, din Moldova, unde ”două libizi” fură leacurile de pe fereastra bolnavului, precum și într-o legendă despre o fată mândră, pe care Dumnezeu ”a pedepsit-o pentru nesocotința ei” și a prefăcut-o în pasăre! Cine să mai știe de unde provin și aceste fapte tragice, legate de lebădă...
În doine, lebăda este identificată întotdeauna cu albul:
Și-și înălbește pânza
Albă ca și lebăda.
*
* *
Cămașa, ca lebăda.
*
* *
Ieșeam sara la plimbare,
Albuță ca lebăda.
*
* *
Albă ca o lebădioară.
*
* *
Albă ca o lebădiță.
În tracă, LI BIDA mai însemna și ”La Înălțime; Care (se) ridică; Pe Sus; Care (se) crește; Care (se) cultivă; Care (se) întrece; Care (se) bate; Cu Forță”; cf. rom. la; le; lui; bade; bădie; vodă; de vază; vad; pod; bâtă; a (se) bate; bătaie; laviță; livadă; lobodă; a (se) lupta; luptă; lobdă ”butuc la roata căruței”; latin. levatio ”ridicare”; alban. lavdi ”laudă; elogiu; slavă; glorie; faimă; onor”. Astfel, de la LIBIDA, cu tâlcurile de ”Lapte; Curățenie; Cinste; Vrednicie; Vitejie; Înălțare”, s-a ajuns la credința strămoșilor noștri că sufletele celor care au fost cinstiți și vrednici pe pământ se înalță la Rai, călătorind pe Calea Laptelui, într-un car tras sau/și vegheat de lebede. Mai multe astfel de care cerești au fost descoperite în mormintele unor Geto-Daci.
Iată că lebăda, simbol al Mariei, Zeița Supremă, avea și rol psihopomp, fiind considerată Pasăre Sacră în Antichitate, iar astăzi este ocrotită de legile tuturor țărilor din lume!
Adrian Bucurescu
