Neliniștit în verticala luncii,
Podoabă vie-n frunza plopului,
Cu tine mamele-și descântă pruncii
De bahne și de Muma Codrului.
În giuvaiere ți-ai aflat norocul
Și-n roua de pe vița razachie
Și tot așa filigranezi și focul
Din brumele de toamnă ghiurghiulie.
Tu, lacrimă a nopților polare,
Când urlă a pustiu zăpada toată,
Ursit ai fost cu-această consolare:
Să nu te stingi în putregai vreodată,
Ci-n salbe de țărănci și de prințese
Să le sporești la trupuri frumusețea;
De-aceea, strecurat, tu nu mai țese
În suflete poeților tristețea!
Adrian Bucurescu
