Din Cartea de Taină a Atlanților

           THIOS

El e cel dintâi și ultim, domn al fulgerelor este,
Cap și mijloc este Thios, voievod măreț pe creste,
El le-a făurit pe toate, tot El sprijină Pământul,
Și Cuvânt era în ceruri, când era numai Cuvântul.
E făptură bărbătească, e fecioară neatinsă,
Este-a vântului suflare, este flacăra nestinsă.
El e temelia mării, e și Soare, e și Lună,
Împărat și Tată,-n Sine doar inteligență-adună.
Mare-ndrumător al Lumii, sceptru sigur și suprem,
Spirit unic stând deasupra de iubire și blestem,
Thios e un trup de rege și întregul tuturor,
El e Foc și Apă, Aer și Pământ; El este Dor.
Thios este Zi și Noapte, El e cel dintâi Părinte
Care-n trup le-nchide toate și pe toate le-are-n minte.
Îi întrezărești semețul creștet și frumoasa-I față
Doar în cerul plin de raze când în astre se răsfață;
Plete lungi și daurite-Și flutură până departe,
Răsăritul și Apusu-n două arcuri le desparte;
Dintr-o parte Soare-I luce, iar din alta - Luna dalbă,
Iată ochii Lui! Etheru-n cuget I se-alege salbă.
Niciun sunet nu răsună, nicio vorbă, niciun vuiet
Să nu-l afle-ndată Thios - Domn pe fulger și pe tunet.
Creștetu și gându-I sacru deopotrivă-s de eterne,
Trupul Lui fără de margini în lumina-I se așterne,
Ne-nfricat în veci și zdravăn e-nzestrat cu mari puteri,
Una-i cu văzduhul falnic, Domn pe Mâine și pe Ieri.
Aripi lungi Îi răsăriră, care-L poartă după dor,
Pântecu-I divin e însăși Glia, Mama tuturor;
Cu semeții munți în coamă, poartă-n brâu genunea-ntinsă,
Iar din sânu-I veșnic scoate doar Lumina cea Nestinsă.
Ci-n lumină cu privirea urmărindu-L peste zare,
Laude curate-I ducem, glorie nepieritoare.

                      Traducere și adaptare: Adrian Bucurescu