Sylvabel

Cum de te-ai rătăcit în pădurile mele
și cum de-ai deprins graiul meu românesc?
Sylvabel, pentru tine-n Valahia cresc
din cețuri albastre și sumbre castele.

Părul tău strălucește în umbre firesc,
castaniu în misterele nopții umblate de Iele.
Apele ochilor tăi de frenezie și rele
mă înfruntă și mă cheamă supralumesc.

Sylvabel, suntem supravegheați din stele,
simt priviri înghețate cum ne urmăresc.
Sylvabel, te văd pândită de jele,

când cocoși c-a trecut miezul nopții vestesc
și-nțeleg că ți-e teamă de ucigașe și grele
lumini ale zorilor. Sylvabel, te iubesc.

                                                Adrian Bucurescu