Ca și la sfârșitul altor popoare și state ale acelor timpuri cenușii, poporului aflat în declin îi este dat un (rege) erou, ca ultimă izbucnire a flăcării unei forțe gata să moară, care stârnește admirația noastră, și care nu pierde nimic din măreția gravă, emoționantă în fața superiorității unui adversar cu adevărat măreț. La Gali îl avem pe Vercingetorix, la Ostrogoți pe Tejas, la Cartaginezi pe Hanibal, la Daci pe Decebalus.
Bergner, Rudolf, Siebenburgen, Leipzig, Hermann Bruckner, 1884, p. 222 - 223.
După moartea lui Burebista, statul organizat de el s-a descompus, dar în secolul I e. n. el renaște sub domnia conducătorului popular Decebal și se transformă curând într-un stat puternic din punct de vedere economic și politic, devine vecinul cel mai periculos al Romanilor.
Derjavin, N. S., Istoria Bulgariei, Moscova, Leningrad, Edit. Academia de Științe a U.R.S.S., 1945, p. 60.
Duras a renunțat la guvernare în favoarea lui Decebal și Dacia împărțită până atunci s-a reunit din nou sub conducerea unui singur domnitor. În timpul luptei, chiar dacă uneori ea era dezavantajoasă pentru Daci, poporul s-a întărit în așa măsură încât sub conducerea regelui său viguros, Decebalus sau Dicerbanus, a presat în mod serios legiunile romane, iar pe la anul 87, în timpul lui Domițian, a întreprins atât de periculoase pentru Imperiul Roman, încât Roma a cumpărat pacea plătind un tribut. Decebal se aliase anume cu Paroras, domnitorul Parților, precum și cu Sarmații și cu Catii, și l-a înfrânt pe Fuscus, care și-a găsit moartea în luptă, la fel ca și predecesorul său.
Neigebaur, J. F., Beschreibung der Moldau und Walachei, Breslau, Joh. Urban Kern, 1854, p. 40.
