Oșteni ai regelui Zalmoxis, voi, dregători de-nalt renume,
Misterioși ce Noua Lege ați dus-o în întreaga lume,
Fertile adieri pe glie, pescari de suflete curate,
Acei ce v-ați întins năvodul pe-ale Naparisului sate,
Gonind primejdia departe de cei ce rătăcesc pe ape,
Descoperindu-le lumina pe zbuciumatele năhlape,
Obișnuit-ați prima oară pe cei streini cu--a jertfei lege,
Viteji, făpturi nepieritoare, ce-abia-ndrăznim a vă-nțelege,
Faceți să freamăte Oceanul, faceți să freamăte și lunca
Și-i răsplătiți mereu în ceruri pe cei obișnuiți cu munca.
Pe unde treceți, nu e floare să nu-nflorească-n preajma voastră,
O, Îngeri Păzitori ai Veștii ce-a pogorât din bolta-albastră!
Pământu-l colindați în cruce, de când mijește Aurora.
Neosteniți sădiți nădejdea în inimile tuturora,
Iar noaptea cu frumoase vise vă răsplătiți pe rând aleșii,
Cu spade neînfrânte-n luptă îi sprijiniți pe toți vitejii,
Atunci când mânioși tâlharii îi măturați din drepte drumuri,
Se urcă pân' la nouri colbul, se-acopăr zările de fumuri,
Încât văzduhu-i plin de zvonul ce-l fac hoțiile-n cădere,
Iar ceasul rău la toți vrăjmașii le-nfige-n inimă durere.
Nemuritori cu trup de aer, înviorând tot ce e viață,
Voi, ce în verzi grădini petreceți cu harul cerului pe față,
Nu ne uitați aici în lumea de pulbere și gânduri rele,
Primiți-ne-n tărâmul vostru împodobit cu mii de stele!
Adrian Bucurescu
